Image 1
Image 2

Sătmărenii vor putea admira peste 2000 de câini de rasă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

conf coica expo cainiCea de-a 38-a ediţie a expoziţiei internaţionale de câini se va desfăşura la Satu Mare sâmbătă şi duminică, 25-26 aprilie, la Piaţa Rex din cartierul Micro 17. “International Dog Show 2015” se anunţă a fi cel puţin la fel de spectaculoasă precum precedentele ediţii.

Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, timp în care sătmărenii, dar şi străinii iubitori de câini, vor avea ocazia să admire cele mai frumoase şi deosebite rase de câini. Conform organizatorilor, aproximativ 5.000 de oameni vizitează anual această expoziţie internaţională.

Două zile de spectacol

Sâmbătă, în prima zi a evenimentului, are loc deschiderea oficială programată la ora 8:45, iar programul începe devreme, astfel că prima expoziţie naţională va avea deschidere la ora 9 dimineaţa. În urma celor 3 ore şi jumătate de arbitraj, va fi anunţat câştigătorul titlului de cel mai frumos ciobănesc românesc. De asemenea vor fi premiaţi şi cel mai frumos junior al expoziţiei şi cel mai frumos câine al expoziţiei naţionale. La ora 14:00 va începe expoziţia internaţională, iar după arbitraj vor începe programele speciale de vesting show.
Duminică arbitrajele încep la ora 10:00, iar la ora 16:00 vor începe programele de vesting show, în cadrul cărora vizitatorii vor putea urmări toţi câştigătorii celor trei expoziţii.
Deoarece sâmbătă are loc şi festivalul vinului, organizatorii show-ului au primit de la o vinotecă din Beltiug 50 de sticle îmbuteliate cu vin roşu şi etichetate cu brandul expoziţiei, gata să fie dăruite arbitrilor şi câştigătorilor.

Cele mai interesante momente pentru public sunt reprezentate de programele de arbitraj, acolo unde pot fi văzuţi la treabă peste 2.200 de câini din 126 de rase.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with