Image 1
Image 2

Sătmărenii, cu mic cu mare, sunt aşteptaţi sâmbătă în Grădina Romei la activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Păsărilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Imagine de la editia din 2012 - Ziua Internationala a Pasarilor sarbatorita la Satu Mare
Imagine de la editia din 2012 – Ziua Internationala a Pasarilor sarbatorita la Satu Mare

An de an, la început de aprilie, Sucursala Satu Mare a Societăţii Ornitologice Române marchează printr-o serie de activităţi Ziua Internaţională a Păsărilor.
Anul acesta, evenimentul a ajuns la ediţia cu numărul 11, iar ornitologii sătmăreni promit să le capteze atenţia copiilor, dar şi a adulţilor, prin activităţi frumoase şi cât se poate de interesante.
Astfel, sătmărenii sunt aşteptaţi cu mic cu mare sâmbătă, 1 aprilie 2017, de la ora 10, în Grădina Romei pentru a sărbători Ziua Păsărilor. Preşedintele sucursalei sătmărene, Fazekas Lorand, ne-a mărturisit că preţ de câteva ore vor avea loc activităţi interactive special concepute pentru a le oferi participanţilor posibilitatea de a afla cât mai multe lucruri despre păsări. Vor avea loc observaţii virtuale în grup, observaţii ornitologice, concursuri de genul “Cine ştie câştigă”, evident pe teme ornitologice, în Grădina Romei vor fi amplasate fotografii cu păsări, iar participanţii le vor putea căuta, găsi şi caracteriza. Ca în fiecare an, şi de această dată se va face numărătoarea cuiburilor ciorii de semănătură, se vor organiza concursuri de desene pe asfalt, expoziţii foto, iar copiii vor putea manipula binoclurile şi luneta.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with