Sătmărenii catolici şi reformaţi au sărbătorit Sfintele Paşte (Foto)

Scris de I. Z., 04 aprilie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

Sătmărenii romano-catolici şi reformaţi sărbătoresc Sfintele Paşte zilelele acestea. Sătmărenii s-au strâns sâmbătă în număr mare la biserica Calvaria din muncipiu.

***

Cea mai mare sărbătoare a credinţei noastre creştine este Paştele, învierea lui Isus Cristos. Şi eu, la fel ca Sfântul Apostol Paul, mărturisesc că, dacă Isus nu a înviat, predicile noastre şi credinţa voastră sunt în zadar.

Dumnezeu cel providenţial a dat, prin crearea lumii şi a omului, primul semn al iubirii sale atotputernice.

Admirăm cu uimire lumea creată, pe care a făurit-o pentru om, a încredinţat-o grijii sale, spre a fi în folosul tuturor. „Ce este omul că te gândeşti la el, că-l iei în seamă?” – am putea întreba alături de psalmist astăzi, în sfânta sărbătoare a Paştelui, când admirăm înţelepciunea lui Dumnezeu, care, prin faptul că L-a înviat pe Isus, a arătat şi scopul ultim al omului.

Prin învierea lui Cristos s-a rezervat în avans şi învierea noastră. Despre asta vorbeşte sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni, atunci când afirmă că vom învia şi noi împreună cu Cristos. Căci, prin taina botezului, am murit pentru păcat şi am înviat la o viaţă nouă împreună cu Cristos.

Deşi această viaţă nouă este încă ascunsă în Dumnezeu, când se va arăta Cristos, şi noi ne vom arăta atunci împreună cu El în glorie.

Sfânta Evanghelie menţionează despre Sfântul Ioan că, intrând în mormântul lui Isus, a văzut giulgiurile căzute şi mormântul gol. A văzut şi a crezut. Adică, ştia deja că Isus trăieşte.

Anul Providenţei din dieceza noastră să ne ajute în însuşirea viziunii Sfântului Apostol Ioan, astfel încât să putem vedea şi noi cu ochii credinţei evenimentele care se petrec în jurul nostru.

Dacă privim faptele cu ochii credinţei, vom fi capabili să observăm dragostea lui Dumnezeu, care atât de mult a iubit lumea încât L-a dat pe Fiul Său, unul născut, ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică. Înţelegem iubirea lui Dumnezeu pentru noi, care a ascultat, de dragul nostru, rugămintea Fiului Său unul născut, nu în ultimul minut, ci după ultimul minut, când l-a înviat pe Isus din morţi.

Apostolii, martirii şi sfinţii Bisericii, luându-şi puterea din credinţa învierii, au îndrăznit să-şi lase viaţa şi destinele în mâinile lui Dumnezeu şi au acceptat cu deplină încredere, în ceea ce îi priveşte, voinţa lui Dumnezeu. Astăzi, printre multe altele, pandemia este cea care ne pune la încercare credinţa.

Dar, oricât de dificile ar fi încercările, dacă mărturisim cu credinţă învierea lui Isus Cristos, încrederea noastră în dragostea providenţială a lui Dumnezeu, care în învierea Sfântului Său Fiu ne-a arătat ce viaţă şi destin ne va rezerva, nu se va clătina. Viaţa eternă dobândită prin moartea şi învierea lui Isus Cristos poate compensa orice.
Cu aceste gânduri vă urez tuturor sărbători pascale binecuvântate, curaj în faţa tragediilor, necazurilor, încercărilor, precum şi credinţă împreună cu încrederea neclintită, care izvorăşte din aceasta, în dragostea providenţială a Tatălui Ceresc!

Cristos a înviat! Adevărat a înviat!
Satu Mare,
în Sărbătoarea Paştelui anului 2021,
​​​​​​​​
† Episcop Eugen Schönberger

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517