







Unul dintre cei doi câştigători ai bursei Constantin Brancuşi, anul 2023, este Szilard Gaspar, sculpor şi artist de performance care lucrează şi trăieşte în Cluj-Napoca. Această bursă este un semn de recunoaştere pentru artişti români care s-au remarcat în scena artistică şi este oferită anual de către Institutul Cultural Român în colaborare cu Cité Internationale des Artes.
Astfel, Szilard Gaspar va fi, pentru o perioadă de trei luni, artist în rezidenţă în atelierul României din cadrul Cité des Artes în Paris, Franţa.
Tânărul sculpor a avut diverse evenimente importante în Paris, însă aceasta este prima sa oportunitate de a trăi şi de a crea în mediul parizian plin de efervescenţă şi inspiraţie.
Amintim că Szilard Gaspar s-a născut la Satu Mare în anul 1991.
Este fost elev al Liceului de Arte Aurel Popp din Satu Mare, iar de-a lungul anilor a susţinut diferite expoziţii la instituţii renumite din România, Portugalia, Austria, China şi nu numai.