19.02.2019 00.00 Agenda publică, cu Stela Cădar, invitaţi: Dan Burulea, Adelin Ghiarfaş, Ovidiu Mureşan. Titlul emisiunii: Scandalul preşedinte – guvern continuă.(reluare) 01.40 Info Studio cu Ioan Aniţaş, invitat: Vasile Fernea. Titlul emisiunii: Acoperiţii versus descoperiţii din administraţia publică. 02.40 Cultură 03.45 În Slujba Comunităţi cu Mihai Sălceanu, invitat: Popa Ovidiu Adrian. Titlul emisiuni: Popa Ovidiu Adrian – raport la 1.640 zile. 05.00 Iată omul cu Gabriel Ghişan, invitat: Giura Ioan. 06.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia. 07.00 Ştiri 07.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia. 08.00 Audienţe în direct, cu Mihai Sălceanu, invitat: Ioan Drăgan. Titlul emisiunii: Cu ce probleme se confruntăprofesorii din judeţul Satu Mare. (reluare) 09.00 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia. 09.30 Sănătate, cu Mihaela Ghiţă, invitat: Marcel Nichita. Titlul emisiunii: Semnele îmbătrânirii pielii. 10.30 Religie, cu Laczko Eva, invitat: Pallai Bela. Titlul emisiunii: Viaţa Greco-catolică. 11.15 Teleshopping 11.30 Agenda publică, cu Stela Cădar, invitaţi: Dan Burulea, Adelin Ghiarfaş, Ovidiu Mureşan. Titlul emisiunii: Scandalul preşedinte – guvern continuă.(reluare) 13.00 Ştiri 13.30 Iată omul cu Gabriel Ghişan, invitat: Giura Ioan. 14.30 Teleshopping 14.45 Info Studio cu Ioan Aniţaş, invitat: Vasile Fernea. Titlul emisiunii: Acoperiţii versus descoperiţii din administraţia publică. 15.40 Zone Folclorice 16.40 În Slujba Comunităţi cu Mihai Sălceanu, invitat: Popa Ovidiu Adrian. Titlul emisiuni: Popa Ovidiu Adrian – raport la 1.640 zile. 17.40 Panoramic sportiv, cu Ionu Blăjan, invitat: Gheorghe Popdan. Titlul emisiunii: Sportul şcolar eminescian în 2018 şi 2019. 18.30 Audienţe în direct. 19.30 Ştiri 20.00 Agenda publică, cu Stela Cădar în direct 21.30 Ştiri 22.00 Audienţe în direct. 23.00 Cultură

Sătmăreanul Gheorghe Barbul, participant la negocierile Diktat-ului de la Viena şi actului de la 23 august

Scris de Adriana Zaharia, 23 august 2014 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

gheorghe barbulGheorghe Barbul are orgini sătmărene, fiind descendent al celebrei familii Barbul din Pomi. Tatăl său Eugen Pavel Barbul, a fost în perioada interbelică director al Bibliotecii Universitare din Cluj şi deputat în parlamentul României în trei legislaturi. Mama sa Lucreţia Barbul, născută Ionescu, a făcut parte din grupul restrâns de direcţie al Consiliului de patronaj al Operelor Sociale, alături de Maria Antonescu, Veturia Goga şi Veturia Manuilă. Unchiul său Ilie C. Barbul a fost primul subprefect român de Satu Mare.

După ce şi-a făcut studiile liceale la Viena şi Paris, Gheorghe Barbul a absolvit cursurile facultăţii de drept din Cluj între anii 1933-1936, iar în perioada 1936-1939 şi-a pregătit doctoratul la Berlin la Universitatea Friederich Wilhelm.

Prietenul său de familie, poetul şi omul politic Octavian Goga l-a pus în legătură cu Arnold von Schickedanz. Acesta era un fel de ministru al afacerilor externe al partidului nazist care-i făcea concurenţă ministerului de externe al lui von Ribbentrop. Şeful său direct era Alfred Rosenberg. Ribbentrop şi Rosenberg aveau adesea puncte de vedere diferite în probleme de politică externă.

Cu privire la România, oamenii lui Rosenberg i-au sprijinit întotdeauna, în detrimentul legionarilor protejaţi de Himmler, pe ceilalţi politicieni pro-germani.

În 22 august 1940 a fost numit secretarul delegaţiei care a dus “Bătălia pentru Ardeal”

Revenit în ţară în primăvara anului 1940 Gheorghe Barbul este numit secretar al lui Valeriu Pop, desemnat ca şef al delegaţiei Românei pentru negocierile cu Ungaria în problema Transilvaniei. Valeriu Pop a fost ministru al Justiţiei între anii 1932-1935.

Astfel Gheorghe Barbul a fost direct implicat în evenimentele dinaintea semnării Diktat-ului de la Viena. În 22 august 1940 el a fost secretarul delegaţiei care a dus tratativele cu Ungaria. „Bătălia pentru Ardeal” s-a dat  la Turnu Severin.

Delegaţia ungară a pretins 69 000 kilometri pătraţi cu 3,9 milioane locuitori (dintre care 2,2 milioane români). Teritoriul revendicat cuprindea spaţiul transilvan de la nord de Mureş, trecând Ungariei Aradul, Alba Iulia şi Braşovul, dar lăsând României Blajul, Mediaşul şi Sighişoara.

Delegaţia română s-a plasat pe poziţia schimbului de populaţie cu rectificări minore de frontieră, ca urmare a sporului de populaţie al Ungariei.

Printre argumentele Guvernului ungar era şi acela că teritoriile revendicate de Ungaria ar fi fost destul de sărace, în timp ce teritoriul destinat să rămână României era plin de bogăţii şi foarte fertil.

Valeriu Pop răspunde astfel: „Ajunge să se reamintească bogăţia cunoscută a câmpiilor judeţelor Arad, Bihor, Satu Mare (…) pentru a infirma fără doar şi poate validitatea tezei ungare”.

După eşecul negocierilor de la Turnu Severin, Hitler a impus arbitrajul de la Viena din 30 august 1940. În urma acestui diktat, România pierdea un teritoriu de 43 492 kilometri pătraţi, cu 2 667 007 locuitori, majoritatea (50,01%) fiind români. După ce a fost comunicată decizia arbitrajului de către von Ribbentrop şi Ciano, ministrul de externe al României care nu a fost lăsat să facă nici măcar o declaraţie, Mihail Manoilescu a leşinat.

La Bucureşti, Consiliul de Coroană a hotărât cu 19 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere acceptarea Diktat-ului de la Viena.

După umilitoarea ciuntire a ţării (să nu uităm că Basarabia şi Bucovina fuseseră cedate Rusiei la 27 iunie 1940), Carol al II-lea a abdicat şi a trebuit să fugă din  ţară. A venit la putere generalul Antonescu.  Gheorghe Barbul l-a însoţit pe Valeriu Pop la Berlin unde acesta din urmă în calitate de trimis extraordinar al României a primit misiunea să negocieze cu guvernul Reich-ului condiţiile aplicării arbitrajului de la Viena.

Reîntors în România la sfârşitul anului 1940, Gheorghe Barbul va fi numit în urma unui concurs ataşat de legaţie fiind repartizat la cabinetul ministrului Afacerilor Străine, al căruit titluar era generalul Ioan Antonescu, iar interimar Mihai Antonescu. El a fost şeful acestui cabinet până pe 23 august 1944.

În această calitate, Gheorghe Barbul a participat ca membru în suita generalului la întâlnirile dintre Antonescu şi Hitler.

Gheorghe Barbul îi înmânează lui Hitler dosarul despre masacrele de la Ip şi Trăsnea

Iată cum descrie Barbul prima întâlnire dintre  general şi Fuhrer care a avut loc în 22 noiembrie 1940:

„Bocănitul cizmelor gărzii în faţa intrării principale a palatului Bellevue ne anunţă sosirea lui von Ribbentrop, venit pentru a-l conduce pe general la întrevederea cu Hitler. Convoiul nostru, compus din vreo douăzeci de maşini, pătrunse prin grilajul palatului. (…) Ajunserăm în faţa noii cancelarii. O tobă însoţi paşii lui Antonescu pe când urca treptele spre marea uşă de la intrarea principală şi bocănitul cizmelor celor două santinele saluta fiecare pereche care era înghiţită de uşa larg deschisă. Apoi, sălile cele mari. (…) Lespezile lucioase şi alunecoase ne obligau să mergem în vârful picioarelor. Ne ajutam reciproc, pentru a nu ne pierde echilibrul. Apoi Sala Gobelinurlor, sala de marmură şi în fine, anticamera Fuhrer-ului. Călcâile au pocnit încă şi mai puternic şi meissner deschise uşa. Antonescu pătrunse primul, urmat de Sturdza şi de Ribbentrop. Hitler aştepta în mijlocul camerei. Unul câte unul trecurăm prin faţa lui şi el ne strânse mâna privindu-ne îndelung în ochi, ca pentru a-şi întipări în minte pentru totdeauna chipul fiecăruia. 

Apoi se întoarse spre Antonescu, rugându-l să se aşeze alături de dânsul. Ambasadorul Schmidt, interpretul lui Hitler, luă loc pe un scaun mai în spate, iar în faţă se aşezară Ribbentrop şi ministrul nostru de externe. Restul delegaţiei fu instalată de Dornberg pe canapea şi pe scaune la celălalt capăt al sălii. Era o încăpere destul de mare, cu trei ferestre care dădeau spre o curte inerioară. Stând cu spatele spre ferestre, noi aveam la dreapta biroul lui Hitler, cu fotoliul al cărui spătar era tapiţat cu piele decorată cu o cruce încârligată, iar la stânga o masă joasă din lemn închis la culoare, în jurul căreia se întreţineau Cei Patru Mari. Îl aveam pe Hitler în faţă.”

La prima sa întâlnire cu Hitler, deşi fusese sfătuit să nu o facă, Antonescu a abordat problema arbitrajului de la Viena. „Ultima pagină în istoria Transilvaniei încă nu a fost scrisă”, i-a replicat Hitler.

După prima întâlnire, seara târziu, Barbul se întâlneşte cu mai vechiul său prieten Schickedanz. Antonescu a fost informat apoi despre părerea ministrului. Schickedan era neliniştit de faptul că Hitler i-a reamintit generalului de greşelile regelui Carol cu privire la legionari, remarcă ce putea fi interpretată ca un avertisment în materie de politică internă a României.

Îngrijorat, Antonescu i-a trasat apoi lui Barbul următoarea sarcină:

“Du-te la ambasadă şi cifrează personal o telegramă pentru Mihai Antonescu, având următorul cuprins: daţi instrucţiuni urgente lui Gafencu să facă fără întârziere o comunicare lui Molotov prin care să îl asigure că adeziunea României la pactul tripartit nu este deloc îndreptată împotriva Uniunii Sovietice. Noi dorim să întreţinem cu ea raporturi de bună vecinătate.”

În ziua următoare, la a doua întrevedere dintre general şi Fuhrer, Gheorghe Barbul avea o misiune specială:

„Aşteptam ca documentaţia asupra Transilvaniei, special pregătită pentru Hitler, să-mi fie cerută. Documentele principale tratau despre împuşcarea a 500 de ţărani români în satele Ip şi Trăsnea, de către trupele de ocupaţie ungare. Era oare o cifră suficientă pentru a-l impresiona pe Fuhrer? Aşteptarea mea nu a fost lungă. Interpretul deschise uşa şi mă cheamă. Intrai pentru a depune pe masa rotundă, între Hitler şi Antonescu, dosarul.” 

Sărim peste evenimentele care s-au succedat după semnarea alianţei cu Germania şi mergem până la controversatul act de la 23 august 1944. Părerile sunt după cum ştim foarte împărţite.

 

Convins că mareşalul ar fi ajuns la un armistiţiu mai puţin dezastruos decât Regele Mihai

Colaborator apropiat al lui Ioan Antonescu, Gheorghe Barbul a avut aşadar posibilitatea cunoaşterii directe a fostului conducător al statului român. Istoricul Neagu Djuvara îl consideră pe Barbul  un fel de agent particular al conducătorului printre cei de la Externe. Gheorghe Barbul a fost convins că mareşalul ar fi ajuns la un armistiţiu mai puţin dezastruos decât regele Mihai la 23 august 1944.

Un alt martor ocular la evenimente care trăieşte şi azi, istoricul Neagu Djuvara arată ce neserioasă a fost intenţia mareşalului Antonescu de a negocia la timp condiţii acceptabile cu sovieticii. Autorul cărţii “Misterul Telegramei de la Stockholm” vrea să lămurească pentru totdeauna povestea telegramei de la Stockholm de la 23 august, prin care URSS acceptă condiţiile de armistiţiu ale mareşalului Antonescu.

Mesagerul trimis în Suedia de către mareşalul Antonescu pentru reluarea negocierilor de armistiţiu a fost chiar Neagu Djuvara.

Mareşalul se hotărâse la 22 august să răspundă în sfârşit, după trei luni de tărăgănare, propunerii sovietice din 30 mai 1944. “Faptul însă că, în loc de a trimite îndată o telegramă cifrată ministrului Nanu cu instrucţiunea de a relua legătura cu doamna Kolontay, operaţie care ar fi cerut – la minister şi apoi la legaţia din Stockholm – cel mult o oră, se lua riscul de a trimite mesajul printr-un tânăr curier care pleca, regulamentar, a doua zi, cu valizele de curier diplomatic, consider că e de o gravitate excepţională. (…) Acea călătorie lungă se făcea în condiţii extrem de riscante de bombardamente aliate şi de nesosire a curierului la Stockholm. Vădit, mareşalul se obstina să tragă de timp şi, în cazul prezent, să amăgească Opoziţia că el e gata să semneze armistiţiul”, afirmă istoricul.

 

Oare cât l-a informat Barbul pe Antonescu de negocierile duse în secret cu sovieticii?

Barbul a fost ţinut la curent de Victor Rădulescu Pogoneanu şi de  Grigore Niculescu Buzeşti cu negocierile duse în secret cu sovieticii în numele opoziţiei.

„Până la ce punct îl va fi informat pe Antonescu?” Se întreabă Neagu Djuvara, care mărturiseşte că l-a văzut în mai multe rânduri în lungi convorbiri cu Pogoneanu. Barbul nu a fost însă înştiinţat despre demiterea mareşalului.

Demiterea lui Antonescu fusese hotărâtă pentru data de 26 august. Schimbarea datei s-a datorat unei întâmplări.

În dimineaţa zilei de 22 august 1944, în timp ce făcea baie în lacul Snagov tânărul diplomat Mocsony Stircea află că Antonescu urma să plece a doua zi pe frontul din Moldova. Mocsony, mareşal al Palatului Regal, prin intermediul lui Pogoneanu şi al lui Buzeşti îl informează imediat pe regele Mihai care hotărăşte schimbarea datei din 26 în 23 august. Barbul nu a fost informat de această schimbare. Sătmăreanul nu a fost însă de acord cu deznodământul din după amiaza zilei de 23 august de la Palat. Gheorghe Barbul spune că ultimele cuvinte pe care le-a auzit din gura lui Ion Antonescu, în dimineaţa zilei de 23 august au fost „eu ţara pe mâna ruşilor n-o dau.”

În anul 1947, aflând că urmează a fi implicat în procesul lui Iuliu Maniu, Gheorghe Barbul a reuşit să părăsească ţara stabilindu-se la Paris. Aici a fost gazetar până în anul 1985 când s-a pensionat.

Istoricul Djuvara mărturiseşte că imediat după război şi chiar şi  după anul 1990 a avut lungi şi supărătoare discuţii cu Gheorghe Barbul la Paris pe tema  deznodământului din după-amiaza zilei de 23 august 1944.

 

Bibliografie: 

Gheorghe Barbul, Memorial Antonescu. Al treilea om al Axei, Institutul European, Iaşi 1992

Gheorghe Cosma, Rozalia Cosma, Omagiu celor care au fost şi celor care sunt, Solstiţiu, 2007

Neagu Djuvara, Misterul Telegramei de la Stockholm, Humanitas, 2012

Valer Pop, “Bătălia pentru Ardeal”, Colosseum,1990

Adriana Zaharia, Ilie C. Barbul, primul subprefect român de Satu Mare, în Informaţia Zilei de Duminică, 21 noiembrie, 2004

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.