Sătenii, nemulţumiţi că sunt “vizitaţi” doar în timpul campaniilor electorale

Scris de Ioan Aniţaş, 21 septembrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

De o vreme tot mai mulţi cititori ai ziarului nostru din lumea satului ne sună la redacţie şi semnalează creşterea interesului unor candidaţi la diverse funcţii eligibile, faţă de cei care locuiesc la distanţă de reşedinţa de judeţ. Facem o însumare a acestor semnale transmise:

“De la declanşarea campaniei electorale pentru alegerile locale, satele judeţului au devenit mai animate, au prezentat şi încă mai prezintă interes pentru o serie de candidaţi la diverse funcţii. Surprinzător este faptul că în anii fără alegeri, viaţa de la sate este adesea monotonă. Rar mai vezi câte o figură cunoscută sau nu, spre exemplu din rândurile celor care devin aleşi judeţeni care să bată la poartă, să ne întrebe despre sănătate şi probleme. Nu este normal. Noi trăim de-a lungul anilor încercând să depăşim problemele pe care le avem, iar cei aleşi nici că se mai interesează de soarta noastră, până la un nou ciclu de alegeri. Şi nu sunt puţine problemele cu care se confruntă locuitorii de la sate. Unele vizite peste ani ale aleşilor judeţeani ne-ar putea ajuta. Desigur, apropiata campanie electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, o să aducă pe la sate candidaţii de senatori şi de deputaţi. Nu este normal ca doar în aceste campanii electorale să fim în atenţia lor, să vină ca să ne ceară votul, după care să uite de noi. Parlamentarii mai ales ar putea să ne ajute foarte mult. Ar cunoaşte mai bine problemele şi ar putea contribui la elaborarea unor legi care să ne ajute dezvoltarea, dar şi creşterea nivelului de trai al tuturor românilor“.

Abonează-te acum Online!
  1. oas a spus: 22 septembrie 2020, ora 23:47

    Va mertiati soarta daca votati pentru 1 kg faina ulei zahar ect .ce mai asteptati .

  2. Dac Bulibas a spus: 21 septembrie 2020, ora 13:28

    Cei nemultumiti sa nu mearga la vot !!!, ca altfel inseamna ca sunt multumiti doar se prefac ca sunt nemultumiti !.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte 6 3 = 751763

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517