Image 1
Image 2

Şase lideri sindicali sătmăreni, la o conferinţă a FSE Spiru Haret în Bucureşti

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La nivel naţional, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a organizat un seminar-conferinţă având ca invitaţi din partea autorităţilor şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale. Locul de desfăşurare a fost Aula Facultăţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti.


Din partea organizaţiilor sindicale au participat 500 de delegaţi. Sindicatul Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare a fost reprezentat de şase membri ai Biroului Executiv, care au făcut deplasarea cu trenul.
Şedinţa a avut trei sesiuni. În sesiunea I au avut alocuţiuni toţi participanţii prezenţi (au lipsit Liviu Dragnea şi Simion Hancescu). Sesiune a II-a a fost rezervată întrebărilor şi răspunsurilor, iar în sesiunea finală preşedintele federaţiei, Marius Nistor, a sintetizat concluziile întâlnirii.
Tematica discuţiilor a fost diversă pornind de la problemele cu manualele şi auxiliarele, operarea în programul EDUSAL şi încheierea noului contact, evaluările la bacalaureat, salarizarea diferenţiată, finanţarea de bază, problemele din mediul rural, problemele din învăţământul profesional şi tehnic, necalificaţii din sistem etc.
Evident au fost reiterate problemele din sistem şi nemulţumirile sindicatului: legea salarizării, efectele fiscalizării, executarea hotărârilor judecătoreşti cu obiectiv plata diferenţelor salariale şi cele cu plata de daune-interese moratorii, voucherul de vacanţă, regulamentul-cadru privind sporurile pentru condiţii de muncă, procentul din PIB alocat educaţiei.
Au fost aplaudate şi apreciate intervenţiile reprezentanţilor elevilor, respectiv „atitudinea proaspătă şi critică” manifestată de aceştia.
Concluzia generală a participanţilor a fost că educaţia trebuie să fie o prioritate şi nu doar declarativ. O investiţie în educaţie este o investiţie pentru viitor. Promisiunea ministrului Liviu Pop că în 2018 învăţământul va avea cel mai mare buget pentru educaţie din ultimii 10 ani (spre 5% din PIB) ar fi un prim pas, dar să nu uităm că de ani de zile nu se respectă legea educaţiei privind alocarea a 6% din PIB.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with