Sărbătoare de suflet în spirit arhaic tradiţional în satul Decebal

Asculta acest articol

A fost dezvelit un monument dedicat regelui Daciei, realizat de artistul Marius Riţiu

Şoferii care goneau în după-amiaza de sâmbătă pe drumul european ce duce la Carei şi Oradea au avut parte de o privelişte cu totul inedită în satul Decebal: din când în când două păpuşi gigante, însoţite de o tânără cu alură de zână, în costum popular câteştrei, ieşeau la şosea invitând oamenii la sărbătoarea care începuse de la prânz în parcul aflat între biserica ortodoxă şi căminul cultural.

Ioana Amalia Kerekes, zâna evenimentului, cea care a venit cu ideea şi a fost principalul motor al organizării, a trudit pe tot parcursul zilei pentru ca prima ediţie a sărbătorii “Decebal(us) – Noi şi Decebal” să iasă bine. Perfecţionistă înrăită, ne-a mărturisit la final că nu e întru totul mulţumită şi putea să fie mult mai izbutit programul. Nu că nu i-am da dreptate într-o oarecare măsură, dar părţile pozitive sunt mult mai numeroase în ce priveşte cele întâmplate, fie şi numai dacă ne gândim că totul s-a făcut dintr-o iniţiativă particulară, fără instituţii specializate, fără festivisme desuete şi cu un spirit arhaic, tradiţional românesc, departe de kitschul care caracterizează foarte multe dintre evenimentele aşa-zis folclorice şi zilele satelor de peste tot.

Decebal deasupra satului său

Monumentul realizat de sculptorul Marius Riţiu aminteşte de avânturile brâncuşiene, iar din vârful lui Decebal priveşte sobru peste satul de români care-i poartă numele. Lucrarea a fost sfinţită de preotul paroh ortodox Iustin Mirea, nu înainte să se intoneze imnul de stat al României, desigur cu tot cu strofa ce se referă la marele rival al regelui Daciei, împăratul roman Traian. După sfinţire s-a încins o horă în jurul monumentului, cântată de fetele din Ansamblul “Muguraşii” din Decebal, condus de Maricica Uglean. Ceva mai târziu, ele au oferit unul din cele mai frumoase momente ale zilei, “Hora ielelor”, alături de binecunoscutul şi entuziastul specialist al folclorului străvechi, Răzvan Roşu, interpret la tulnic şi fluier.

De altfel, tulnice şi fluiere se puteau încerca şi cumpăra de la atelierul meşterului bihorean Fero Egyed, care mai expunea buhai, corni lucraţi din os, zurgălăi, dobe, instrumente ale folclorului arhaic care a devenit o curiozitate etnografică în ultima vreme. La fel ca şezătorile femeilor, momente de socializare deloc virtuală ale lumii satului de odinioară, reînviate de leliţele din Marna invitate la sărbătoare. Din păcate, ne-am convins încă o dată că acest gen de revalorizare a vechilor obiceiuri rurale a ajuns să fie privită de public ca un fel de capsulă a timpului dintr-un muzeu. Spiritul lumii noastre este cu totul altul, simbolul ei este Facebook şi comunicarea cât mai rapidă şi impersonală. Cel puţin la “tropotita” din parc s-a dansat pe bune.

Se putea încerca roata olarului, mânuită destoinic de Ana Florea din Beiuş, sau opinci, sau covoare artizanale, iar alte harnice doamne au lucrat la de-ale gurii, fie plăcinte sau gogoşi, fie cina în aer liber. Printre oamenii satului şi invitaţii lor se plimbau Gheo şi Mărie, cele două păpuşi create de Radu Dinulescu, cu care mulţi, fie mici, fie mari, s-au fotografiat.

Sărbătoarea din Decebal s-a încheiat pe terenul de minifotbal, cu ”6 din 49”, după Spiro Gyorgy, în regia lui Alexandru Maftei, cu actorii Liviu Cheloiu şi Dana Voicu, o producţie a Teatrului de Artă din Bucureşti, aplaudată de un  public care se întâlneşte foarte rar cu teatrul profesionist.

A contat mult la succesul evenimentului sprijinul Primăriei comunei Vetiş, iar primarul Iuliu Ilyes a fost o prezenţă printre săteni de o discreţie reconfortantă. Să vedem ce va fi în anii care vin.