Image 1
Image 2

Săptămâna restricțiilor, săptămâna protestelor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu cât se înăspresc restricțiile cu atât crește pofta de a protesta. Pandemia, printre multele schimbări pe care deja le-a adus și pe care le va aduce, are și darul de da naștere unui anumit tip de om al protestelor.

Primii protestatari pe care i-a cunoscut România sunt, desigur, milioanele de români care au ieșit în stradă pentru a scăpa de Ceaușescu. Au fost milioane, dar cu timpul numărul lor s-a tot micșorat, rezultând la final o nouă categorie socială: revoluționarii. Aceștia sunt de două feluri, revoluționari cu indemnizație și revoluționari fără indemnizație.

Așadar, unii au strigat “Jos Ceaușescu, jos Comunismul!” și s-au ales cu democrația așa cum o avem azi și cu un anumit tip de  libertate, comparabilă cu libertatea din Occident, după care au tânjit, iar alții s-au ales și cu libertate și cu bani.

De la protestele de stradă din 1989 și 1990 până la așa-zișii #reziști protestele s-au diversificat. De-a lungul celor 30 de ani de democrație au fost mineriade, proteste sindicale, proteste politice, mișcări ecologiste etc. Unele au dus la căderea guvernelor, altele la majorarea salariilor, a pensiilor, a indemnizațiilor, inclusiv a indemnizației de revoluționar.

Au fost și proteste masive, antrenând zeci de mii de persoane din rândul cărora s-au ales o mână de protestatari care au ajuns în diverse guverne. La rândul lor, aceștia au ajuns să fie contestați, la fel cum ei i-au contestat pe alții.

Istoriografia înregistrează o serie de lucrări care relatează despre istoria mișcărilor sociale. Regimul comunist a încurajat studierea mișcărilor sociale, trăgându-și spuza pe propria friptură. Istoria mișcărilor muncitorești a fost supraevaluată, din mijlocul ei ieșind figura tânărului revoluționar Nicolae Ceaușescu. 

Emanație a revoluției din decebrie 1989, Ion Iliescu, un fost nomenclaturist comunist, a dominat scena politică românească timp de aproape 15 ani. Cam jumătate din cei 30 de ani de democrație.

Alte vremuri, alți protestatari. PSD a fost unul din partidele asupra cărora s-a făcut cea mai mare presiune civică atâta vreme cât a fost la guvernare. În același timp,  social democrați au și cea mai mare susținere din partea sindicatelor.

Se poate face o distincție clară între grupurile sociale care au protestat împotriva guvernelor de stânga și grupurile care protestează împotriva guvernelor de dreapta.

  Departajarea s-a făcut încă din anul 1990. Piața Universității a fost o mișcare inițiată de intelectualitate, de studenți. Mineriadele au fost forme de proteste extreme muncitorești.

Mai aproape de zilele noastre, cei care s-au remarcat prin ample mișcări de stradă au fost # reziștii, parte din ei exponenți ai actualelor partide aflate la guvernare, USR și PLUS.

  Cine sunt protestatarii din timpul pandemiei? Sunt o nouă categorie socio-profesională sau au apărut spontan datorită restricțiilor impuse de guvern pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid 19?

Din cauza restricțiilor nu se știe dacă sunt de ordinul zecilor de mii sau doar o mână de oameni. Dacă o mare parte din rândul protestatarilor din Piața Universității au ajuns la guvernare, cel care a deschis balconul, profesorul universitar Emil Constantinescu, a a ajuns chiar președintele țării, dacă #reziștii au ajuns la guvernare, se pune întrebarea dacă într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat îi vom vedea la guvernare pe actualii protestatari.

Cât de amplă, cât de extinsă este nemulțumirea față de măsurile luate de guvernul coaliției PNL-USR-UDMR?

Putem vorbi despre o nemulțumire populară? Se va coagula o mișcare politică în jurul acestui mic nucleu de protestatari din care iese în evidență figura senatoarei Șoșoacă? Unii spun “doamne ferește!”, dar cei care decid în ultimă instanță sunt alegătorii. Nelipsit de la niciun scrutin, votul negativ este în bună parte un vot dat la mișto.

Presupunând că ar cădea guvernul actual și datorită situației din parlament s-ar ajunge la alegeri anticipate, este greu de imaginat ce monstruozitate politică ar rezulta.

Introduse în urmă cu câteva zile, noile restricții vor provoca noi proteste. Cel puțin într-o mică parte, aceste proteste sunt justificate. De aici și o anumită teamă pe care o resimte actuala putere.

Zece ani de politică la Satu Mare

Noul site Informația Zilei readuce în actualitate “Oamenii anului 2014”. O mulțime de nume, de la politicieni la oameni de afaceri, de la oameni de cultură, directori de instituiții, până la primari, avocați, medici și sportivi.

Editorial Informatia Zilei

Comasare contra fotoliul de la Cotroceni?

Una din virtuțile unui politician este să fii în stare să vezi și partea plină și partea goală a paharului. Ocazia s-a ivit la sfârșitul unei lungi campanii duse de PNL și PSD pe marginea celor patru rânduri de alegeri de anul acesta.

Imagini care vă pot afecta emoţional

O tragedie naţională? Sau doar o nenorocire loveşte în jur de o sută de familii, poate mai multe, stopează pentru o scurtă perioadă idioata competiţie dintre două partide care nu-şi pot împărţi o pradă numită generic România.