Image 1
Image 2

Săptămâna liberalismului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Cu două partide liberale, PNL şi PLR, dar şi cu numeroşi simpatizanţi independenţi, împlinirea unui număr rotund de ani de la înfiinţarea primului partid liberal nu s-a constituit într-o mare sărbătoare naţională. Fiecare dintre cele două partide a marcat evenimentul într-un spaţiu închis, în cercul partidului. A fost un fel de sărbătoare de familie. PNL, ramura moştenitoare, a săbătorit 140 de ani de la înfiinţarea PNL, iar PLR, fiul rătăcitor, desmoştenit, s-a limitat la sărbătorirea a 140 de ani de liberalism.


O diferenţă de fond sau de nuanţă? O simplă ceartă de familie între fratele mare care ia tot şi mezinul care nu ia nimic, dar pretinde totul?
Le place sau nu, azi în România există două partide liberale. Cel “oficial”, PNL, a înghiţit un partid membru al Partidului Popular European eliminând astfel concurenţa pe dreapta, iar cel de-al doilea, PLR, desprins din partidul-mamă, este la guvernare alături de un partid de stânga. Prima tentaţie este să afirmi că există un partid liberal de dreapta şi altul de stânga. Lipsa unor teoreticieni îngreunează distincţia. Desigur, partidele au ideologie, dar nu au ideologi. Prin urmare, rămâne în sarcina liderilor să-şi poziţioneze doctrinar formaţiunile, mai degrabă polemic decât ştiinţific. Cum nici Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, copreşedinţii PNL, dar nici Călin Popescu Tăriceanu, liderul PLR, nu s-au făcut remarcaţi ca mari teoreticieni, doza de liberalism din interiorul celor două formaţiuni nu poate fi cântărită. Mai degrabă s-ar putea vorbi despre o diversitate idelogică, un amestec de stânga şi dreapta care face imposibilă o departajare definitivă.
Ceea ce contează până la urmă nu este stabilirea unei identităţi clare, indubitabile, ci şansa fiecărei formaţiuni de a accede la putere. Când lupta dintre tabere, dintre  stânga şi dreapta este strânsă – iar acum sondajele arată un scor strâns între PSD plus aliaţi şi PNL – fiecare parte este obligată să vireze spre centru. Guvernul PSD, prin prezenţa PLR, dar şi prin anumite măsuri luate, tinde  spre centru. PNL, de asemenea, prin faptul că a dat preşedintele, care este al tuturor românilor merge spre centru. Realitatea socio-economică obligă la moderaţie. Taberele politice tind spre centru pentru a capta atenţia independenţilor, a celor neînregimentaţi politic. Acest lucru presupune moderaţie. Din această perspectivă trebuie privit programul de guvernare al PNL prezentat de Cătălin Predoiu. Nu regăsim în el terapii de şoc, măsuri dure de dreapta, un ansablu de măsuri drastice. Programul propus este blând, cu foarte multe “se va face… se vor face… se va demara…”
Problema este că PSD pierde populaţia independentă, dar PNL nu o câştigă. Aceasta este marea miză, nu bătălia dintre PNL şi PLR. Ideologiile se amestecă, doctrinele sunt ignorate. Iată unul dintre motivele pentru care opinia publică nu a reverberat la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL. Populaţia nu este interesată în general de partide. ~şi concentrează atenţia pe lideri. Dar pe cei prezenţi. Brătienii au avut un rol important în conturarea României moderne, însă nici măcar PNL-ul unificat nu le-a cultivat memoria. Din această cauză, de la distanţă, sărbătoarea liberalismului pare anostă, nesinceră, contrafăcută. Dacă România ar fi fost o ţară normală, împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL, ca şi împlinirea unui număr rotund de ani de la înfiinţarea oricăror instituţii importante pentru istoria noastră, să zicem a Partidului Naţional Român, a PN|, s-ar transforma în sărbători ale spiritului naţional.

În pragul unei crize politice

“Lupul schimbă părul, dar năravul ba”, zice un proverb. Numai că aici este vorba despre doi lupi. Sau poate despre trei lupi, unul pândind din tufișul de la Cotroceni. Sau poate că nu este vorba doar despre un lup tânăr și o vulpe bătrână.