Image 1
Image 2

Săptămâna Europeană a Sportului, o reușită la nivel local, dar și național

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute a avut loc o ședință de diseminare a Proiectului Săptămâna Europeană a Sportului. Ședința a avut loc în Brașov la Cheile Grădiștei, iar în cadrul ei s-a prezentat raportul, dar și activitățille de către fiecare participant din județele în care s-au desfășurat aceste activități în perioada 23-30 septembrie.

Ședința a fost condusă de președintele Federației Române Sportul pentru Toți, prof. dr. Alin Larion și de secretarul general a federației, Flavia Epureanu. Președintele a prezentat județele participante și a mulțumit responsabililor pentru efortul depus și pentru rezultatele obținute. A precizat că în acest an s-a ajuns la un număr de peste 75.000 de participanți, lucru care situează România în prima parte a clasamentului între țările europene. Fiecare participant a prezentat raportul SES pentru județul pe l-a reprezentat. Primul județ care a fost invitat să prezinte raportul a fost județul Satu Mare, urmat de județele Valcea, București, Maramureș, Argeș etc. “La baza unei acțiuni de amploare stă organizarea și cuprinderea iubitorilor de sport cu experiență dornici să vină în sprijinul sportului. În județul Satu Mare se poate spune că AJSPT în colaborare cu DJST, Inspectoratul Școlar, Primăriile și Consiliile Locale, Școlile din Județ, Consiliul Județean, Prefectura, Poliția și nu în ultimul rand presa locală au avut o mare contribuție la reușita acestei acțiuni europene”, a subliniat profesorul Adrian Meszaros, președintele AJSPT Satu Mare.

Scopul SES a fost de a promova un stil de viață activ și sănătos în randul tuturor categoriilor de varstă prin practicarea exercițiului fizic și a sportului. Manifestările sportive au păstrat tematica edițiilor anterioare incluzand activități fizice la locul de muncă, activități fizice în aer liber, în mediul educațional, activități în cluburi și în centre fitness.

La nivel de județ Satu Mare activitățile au cuprins câteva zone: Carei, Negrești Oaș, Medieșu Aurit, Barsău și Satu Mare. Întrecerile s-au desfășurat în spiritul fair-play-ului începând de la preșcolari pană la pensionari. Participanții au fost rasplătiți cu diplome, tricouri, medalii, cupe. Pentru rezultatele frumoase obţinute de judeţul nostru, la această acţiune, Adrian Meszaros a fost felicitat de preşedintele federaţiei şi de secretarul general.

Președintele AJSPT Satu Mare aduce mulțumiri FRSPT și tuturor celor care într-un fel sau altul au contribuit la reușita acestor activități.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with