Sanitas anunţă noi proteste

Scris de Mihaela Ghiţă, 16 mai 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea de acţiuni de protest datorită numeroaselor inechităţi de natură salarială pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială.

Aspectele de natură legislativă ce vizează drepturile salariaţilor au fost analizate de liderii Sanitas în cadrul unei şedinţe ce a avut loc zilele trecute.

Biroul executiv al Federaţiei Sanitas consideră că angajaţii celor două ramuri sunt puternic afectaţi de blocarea succesivă a aplicării integraleaprevederilor Legii 153/2017.

O altă discriminare majoră în cadrul sistemului bugetar sesizată de Sanitas este cea referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă în Sănătate, având dificultăţi reale salariaţii din UPU/CPU, medicină şcolară şi celelalte categorii pentru care finanţarea se face de la Ministerul Sănătăţii. “Faptul că pandemia încă există, angajaţii din cele două sisteme încă îngrijesc pacienţi cu COVID-19, iar legislaţia în vigoare nu a fost modificată în sensul acordării în continuare a sporului pentru condiţii deosebite, nemulţumeşte profesioniştii care se găsesc în această situaţie”, semnalează Federaţia Sanitas.

Membrii Consiliului Naţional Sanitas au decis organizarea de acţiuni de protest în perioada ce urmează pentru susţinerea în principal a drepturilor legate de: aplicarea Legii 153/2017 – Legea salarizării unitare, finanţarea integrală a voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat pentru toţi salariaţii, eliminarea plafonului de 30% prevăzut de art. 25 din Legea 153/2017 şi acordarea în continuare a sporului de COVID-19 pentru personalul îndreptăţit.

De asemenea, Consiliul Naţional SANITAS a mandatat Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS să continue negocierile cu toţi factorii de decizie, în perioada imediat următoare.

În paralel, organizaţiile judeţene Sanitas se pregătesc să participe la acţiunile sindicale care vor fi declanşate în situaţia în care Guvernul nu va găsi soluţii favorabile aplicabile membrilor de sindicat.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517