Image 1
Image 2

Sâmbătă și duminică la ITV, comuna dintre “graniţe” – Dorolţ şi problemele localnicilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Iată că în ultima perioadă, postul nostru de televiziune ITV, în cadrul emisiunii „Viaţa la ţară”, a început să prezinte o serie de probleme pe care le au locuitorii unor comune aflate în vecinătatea municipiului Satu Mare. Desigur, urmărind emisiunea menţionată, veţi afla de această dată direct de la sursă problemele specifice ale locuitorilor comunei dintre “graniţe” – Dorolţ. Da, dintre graniţe. Unitatea administrativ teritorială şi satele aparţinătoare este situată între graniţa de Vest a României, cu Ungaria şi “graniţele” reşedinţei de judeţ.

Invitatul emisiunii care se difuzează azi, 6 martie de la ora 20 şi mâine de la ora 8, este Mihai Găman, primarul comunei Dorolţ.

Urmărind dialogul, aveţi posibilitatea de a afla o bună parte din problemele localnicilor, evoluţia demografică, mentalităţi ale unor persoane, veţi fi mai informaţi mai ales dacă optaţi a vă stabili în această comună periurbană. Asta ca urmare a faptului că în ultimii ani se resimte această tendinţă de a locui la sat, dar cu o serie de condiţii de confort similare oraşului. Nu rataţi această oportunitate de a vă informa, înainte de a lua o decizie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Asculta acest articol 1. SCM Zalău 4 3 1 0 10-1 9 37 2. CS Minerul 1947 Ocna Dej 4