Asculta acest articolPână la urmă vom înțelege ce vor oamenii care protestează în piețele centrale din orașele reședințe de județ: vor să nu mai fie cum a fost. Fără să fie clar explicat, fără revendicări scrise, fără o platformă, protestele au, totuși, o logică. Protestatarii au un program: să nu mai fie cum a fost. Ordonanța a fost picătura care a umplut paharul. Liviu Dragnea este luat drept un simbol al corupției politice. Victoria spre care a condus PSD-ul în alegerile de anul trecut este receptată ca o consecință a atentatului imoral asupra sănătății mentalului colectiv.
Eșecul PNL este trecut cu vederea, însă și acest partid este receptat ca fiind la fel de corupt. Întreaga clasă politică este pusă la zid. Că nu s-a scandat împotriva tuturor partidelor a fost o chestiune de conjunctură politică.
Situația se schimbă după discursul președintelui în fața camerelor reunite ale Parlamentului. Cum președintele Iohannis merge mai departe cu referendumul, protestele intră într-o logică politică. Practic s-a terminat perioada de romantism. Frumusețea protestelor, ingenuitatea protestatarilor este pusă deja sub semnul întrebării.
PSD, după discursul președintelui, se va vedea obligat să-și modifice discursul.
Klaus Iohannis a fost un alt președinte. Tonul, intonația, dinamica vocii au îmbrăcat un alt tip de mesaj. Președintele nu le-a vorbit parlamentarilor, cei de la PSD și ALDE părăsind de fapt sala, ci, ca un adevărat general, a vorbit unei armate. Președintele le-a vorbit “tinerilor frumoși și liberi”. A lăudat și prezența copiilor la proteste, ca făcând parte din educația civică pentru cei mici.
Președintele s-a adresat celor pe care-i invită să se prezinte la referendum.
Atacul frontal la adresa PSD și a guvernului, fără precedent din cauza tonului, poate fi un îndemn la unitatea opoziției. Piața va reacționa. Pentru cei ce vor continua să se adune în piața Victoriei discursul are putere de teză. Întrebarea este dacă toți sunt dispuși să susțină o teză cu tentă politică.
Pe de altă parte, pentru cei ce protestează în fața palatului Cotroceni, discursul președintelui echivalează cu o declarație de război. Electoratul PSD, partea activă, propagandistică, nucleul dur, cu tendințe naționaliste, ar putea reacționa violent. De acum înainte se poate întâmpla orice, în materie de dispută.
Nu se mai poate ajunge la un compromis nici măcar ca pe vremea președintelui Traian Băsescu. Nu se poate vorbi nici măcar despre un armistițiu pe termen scurt. Atâta vreme cât armatele ies în fiecare seară la proteste, este în joc stabilitatea economică. De la criza politică la criza economică este doar un pas, care pe jumătate s-a și făcut. Arcurile sunt întinse, săgețile au pornit în căutarea țintelor.
Până acum, victoria este de partea președintelui. Oamenii din stradă fac parte din arsenalul său politic. Nu sunt însă înregimentați, este o oaste de strânsură, femei, copii, minori, oameni pentru care spectacolul în sine este mai captivant decât scopul final, o Românie mai curată, mai așezată.
Este cel mai dâmbovițean discurs al președintelui. Tonul războinic, cu accente ardelenești, neacademic, la limita ștrengărescului, arată un altfel de Klaus Iohannis. Îl prinde acest ton? Acest nou tip de discurs îl balcanizează și pe președintele pornit de la Sibiu ca un ardelean onest.
În contrareplică, imediat după ședință Călin Popescu Tăriceanu a apărut sobru, serios, propunând o Românie a dialogului, îndemnând la o colaborare cu societatea academică, mediul de afaceri, cu societatea civilă responsabilă. Ca și în cazul lui Klaus Iohannis, avem în față un politician teatral, care își joacă rolul în conformitate cu indicațiile regizorului. Liviu Dragnea adoptă tot poziția înțeleptului așteptând ca președintele să vorbească despre unitate, reconciliere, aștepta un discurs de mediator, nu un atac atât de clar direcționat politic.
După aceste ieșiri intempestive, demonstranții vor fi, probabil, bulversați. Nu însă în aceeași măsură ca restul cetățenilor care stau acasă, în fața televizoarelor și se aliniază mental într-o tabără sau alta. În locul clarificărilor au apărut și mai multe ambiguități. Până la urmă trebuie să cadă sau nu guvernul? Dacă președintele nu cere căderea guvernului ce rost mai au protestele? Dacă PSD nu vrea să-l suspende pe președinte ce rost au protestele anti-Iohannis din fața palatului Cotroceni?
Dinspre Curtea Constituțională vin, de asemenea, semnale contradictorii. Ordonanța buclucașă s-ar putea să fie constituțională. Și atunci se cade din lac în puț. Președintele susține că democrația “trebuie ținută vie”, în vreme ce majoritatea parlamentară susține că, de fapt, democrația este încălcată de demersurile președintelui, de îndemnurile sale la anarhie și nesupunere civică.
