Asculta acest articolDupă cum vedem 24 ianuarie s-a lipit de sărbătorile de iarnă prin minivacanţa de câteva zile oferită de guvernanţi. Cu sau fără zile libere, sărbătorile naţionale rămân strict marcate de şcoli. Partidele politice o fac din interese electorale, iar instituţiile de cultură din obligaţii de serviciu.
Oricum, după 24 ianuarie urmează o lungă perioadă în care nu se sărbătoreşte nimic.
Revoluţia de la 1848 nu este prinsă printre marile manifestaţii publice.
Spre deosebire de maghiari care şi-au făcut din 15 martie un reper istoric.
Poate că Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Nicolae Bălcescu, alţi paşoptişti, ar merita mai multă atenţie.
Discursul lui Simion Bărnuţiu “Românii şi Ungurii” rostit în 2 (14 mai) 1848 în Catedrala din Blaj ar merita sărbătorit în fiecare an. Discursul se dorea un semnal care să împiedice primejdia de unire a Transilvaniei cu Ungaria. Bărnuţiu îşi ridică vocea împotriva uniunii. Programul lui va fi respectat până la capăt. Un dr. Vasile Lucaciu făcându-şi din respectarea lui un adevărat crez politic şi naţional.
“Egalitatea civilă?” se întreabă Simion Bărnuţiu. Atunci se va întâmpla într-un stat când tuturor cetăţenilor li se va face dreptate fără să mai fie întrebaţi dacă sunt nobili sau ţărani, români sau unguri, creştini sau păgâni.
Dimpotrivă, observă Bărnuţiu, fiecare naţie îşi face cultura sa, fiecare îşi sărbătoreşte şi îşi cinsteşte sărbătorile şi eroii ei.
După 175 de ani nu s-a schimbat nimic esenţial. Ungurii îşi sărbătoresc sărbătorile lor, românii pe ale lor. Cu totul întâmplător, 22 ianuarie coincide cu ziua de naştere a dr. Vasile Lucaciu, dar şi cu data în care poetul Kolcsey Ferenc a publicat o poezie care devenit imnul naţional al Ungariei. Era absolut normal ca maghiarii cu funcţii să participe la aniversarea a 200 de ani de la publicarea acestei poezii. Că peste două zile, în 24 ianuarie, maghiarii cu funcţii au participat la sărbătoarea Micii Unirii este o obligaţie de serviciu. Mai mult decât atât nu li se poate cere maghiarilor. Simion Bărnuţiu trece peste aceste aspecte particulare. Marele vizionar merge la principii. Când aceste principii universal valabile sunt încălcate nu se mai poate vorbi nici despre libertate, nici despre dreptate, nici despre egalitate de şanse.
Lansarea cărţii “Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală şi politică” de Adriana Zaharia chiar în ziua de naştere a “Leului de la Şişeşti” este un gest simbolic. Omul modern, oricât de detaşat vrea să pară de istorie, rămâne puternic ancorat în simboluri.
Un simbol este monumentul dr. Vasile Lucaciu, un simbol vrea să fie şi amplasarea în Centru vechi din Satu Mare în apropierea lucrării lui Cornel Medrea a unui monument, ceva mai modest, a maghiarului reformator Istvan Szechenyi.
Românii şi ungurii din vremea lui Simion Bărnuţiu nu sunt fundamental diferiţi de românii şi ungurii din 2023.
Diferită este, sau ar trebui să fie, abordarea problemei naţionale. Cultura, în datele ei esenţiale, rămâne, sau ar trebui să rămână, dincolo de patimile politice.
După aceste sărbători cu o puternică tentă naţională, în 27 ianuarie 2023 la Poesis va avea loc un simpozion dedicat împlinirii a 104 de ani de la moartea poetului ungur Ady Endre. Nu va fi sărbătorit doar poetul maghiar, ci şi românii care i-au tradus opera în limba română. Cu precădere George A. Petre, unul dintre primii traducători a poetului născut în actuala localitate Ady Endre.
Pot fi date exemple de conexiuni româno-maghiare din zona politică? Nici vorbă. Dacă doi naţionalişti precum Octavian Goga şi Ady Endre puteau fi prieteni, se respectau reciproc, este de neimaginat ca doi politicieni precum primarul Kereskényi Gábor şi deputatul Adrian Cozma este imposibil să fie puşi la aceeaşi masă. De ce? Să zicem pentru că sunt doar politicieni, şi nu oameni de cultură.
Fii primul care comentează