Image 1
Image 2

S-au majorat! Ce amenzi se dau pentru necombaterea Ambroziei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute publicam în coloanele ziarului nostru câteva opinii formulate de către primari din judeţ, referitoare la modul în care autorităţile publice locale, împreună cu o bună parte a locuitorilor de la sate intervin pentru combaterea Ambroziei.

Nu insistăm asupra problemelor pe care aşa numita iarba pârloagei le produce mai ales persoanelor alergice la polen, mai ales că strănutul și tusea sunt acum privite circumspect, datorită faptului că sunt simptome asociațe infecției cu COVID-19. Planta are mare putere de adaptabilitate, iar în acest an, când precipitaţiile au favorizat-o, pe alocuri a ajuns la înălţime de 1-1,5 metri.

Dacă legea adoptată în anul 2018 a fost ceva mai blândă în ceea ce priveşte cunatumurile amenzilor aplicate pentru neimplicarea populaţiei şi a agenţilor economici din agricultură în combaaterea buruienii, iată că sâmbătă, 18 iulie a intrat în vigoare modificarea actului normativ. A fost majorat cunatumul amenzilor, în mod expres pentru populaţie.

Modificarea legii anterioare este fără clemenţă, dovada fiind cele menţionate la articolul 3, alineatul (2)  din lege: ”Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.”

Se cuvine subliniat faptul că proprietarii de terenuri trebuie să cosească succesiv această plantă expansivă, dar cel mai eficient mod de intervenţie este smulgerea ei înainte de a ajunge în floare. O singură plantă de ambrozie poate elibera în atmosferă până la câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe.

1 comentariu

  1. Poti sa-i smulgi pana cand te tin spatele si si asa din radacina ramasa poate sa rasare o noua planta. Erbicidarea este mai eficienta dar costisitoare si daunatoare organismului uman( patrunde in panza freatica al apei, este cancerigena ). In cheltuielile cu starpirea ar trebui sa contribuie si Statul ( care nu exista) si sa vina in sprijinul proprietarilor de terenuri cu fonduri pt. starpire si nu lasat in seama proprietarilor intreaga cheltuiala care de multe ori depaseste posibilitatile acestora !. Este mai usor sa-i amendezi pe proprietari decat sa vii cu solutii concrete si sprijin pt. starpire. Dar pt. ambroziile de pe domeniul public cine este amendat ? chiar daca ati amenda o institutie publica pt. acesta (ex. Primaria) din ce bani s-ar plati amenda ? nu tot din banii contribuabililor/cetatenilor ??? nu ca si in cazul proprietarilor de terenuri !!!. De ce nu-i amendati zilnic pe Kereskenyi si Maskulik pe salariile acestora cand gasiti o ambrozie pe domeniul public ?. Acestia sunt sefii vostri, Nu ???….Aha……Acum taiati voi frunze la caini dar odata va veni si momentul cand cainii vor taia frunze la voi si de acel moment nefericit pt. voi sa va pazeasca Dumnezeu ca Iadul o sa va gaseasca !.

Lasă un răspuns

Connect with