Image 1
Image 2

S-a decis! Euro 2020, cu maxim 13.000 de spectatori pe Arena Naţională!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Tineretului şi Sportului marchează Ziua internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace printr-o veste îndelung aşteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defăşura cu spectatori în tribune.

Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale.

Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfăşoare cu spectatori, într-un regim controlat şi sigur din punct de vedere al sănătăţii fanilor.

Angajamentele asumate de ţara noastră au presupus investiţii cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă. Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public faţă de practicarea sportului şi creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experienţa acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung.

Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporţie de 25% din capacitatea Arenei Naţionale – locul unde vor fi găzduite cele 4 meciuri atribuite. Pilonii pe care s-a construit acest scenariu sunt:

• Fiecare spectator va fi testat şi/sau verificat în ziua meciului.

• UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la Bucureşti, pe care îl susţine şi la care contribuie financiar.

• Suporterii străini care şi-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceştia să stea mai mult de 48h pe teritoriul României.

• Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment ”de interes public şi de importanţă naţională” prin HG 1093/2013.

În această formă şi cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporţie de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la şedinţa din 3 martie 2021.

“Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de ţara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman şi logistic. Avem şansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură şi de a demonstra că ne putem onora obligaţiile la cele mai înalte standarde de organizare şi siguranţă sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toţi, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaştere a capacităţii noastre în acest sens, deci de mândrie naţională” a declarat Eduard Novak, Ministrul Tineretului şi Sportului.

În România, pe Arenă, sunt programate meciurile:

• Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
• Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
• Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00)
• optime de finală (28 iunie, ora 22:00)

Sursă: MTS.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with