S-a adoptat Proiectul de lege prin care elevii vor primi o masă caldă
Proiectul de lege privind programul de alimentaţie sănătoasă pentru elevii din învăţământul obligatoriu primar şi gimnazial, de stat şi privat, care presupune generalizarea unui program de alimentaţie sănătoasă în şcoli, a fost adoptat tacit de Senat. Astfel, în loc de lapte şi corn, elevii vor beneficia de un pachet alimentar în valoare de 10 lei – masă caldă sau un pachet diversificat acolo unde nu există cantine sau săli de mese.
Iniţiatoarea proiectului de lege, Raluca Turcan, susţine necesitatea introducerii unei mese calde pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, că soluţie alternativă la actualul program „Laptele şi cornul”. Programul „Lapte şi corn” generează, în prezent, o risipă de bani publici, consideră această, fapt menţionat şi în expunerea de motive a proiectului de lege.
„Dacă se introduce acum un program de diversificare, pe măsura îmbunătăţirii condiţiilor în şcoli, în aproximativ 3-5 ani se poate ajunge la o masă caldă pentru fiecare elev”, este menţionat în expunerea de motive a proiectului legislativ.
În prezent, elevii beneficiază doar de programul „Cornul şi laptele”, care a fost introdus în şcoli începând cu anul 2002. Beneficiarii programului sunt copiii din grădiniţe şi din şcoli generale. Media beneficiarilor este de peste două milioane de copii anual.
Valoarea totală a programului „Cornul şi laptele” în anul şcolar 2019-2020 este de 540.474 mii lei (112.598.673 euro).