Roşii umplute cu cremă de brânză

Scris de I. Z., 02 septembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Ingrediente:

20-25 bucăţi de roşii, 500 g brânză proaspătă, o ceapă sau un praz mic (prazul nu are miros puternic), 50 g de unt sau margarină, 1-2 linguri de smântână, în funcţie de consistenţa brânzei, o legătură de mărar verde sau 2 linguriţe de mărar uscat şi măcinat, sare, piper.

Mod de preparare:

Brânza se amestecă cu ceapa răzuită (sau prazul), cu untul şi smântâna. Se adaugă mărarul tocat cât se poate de fin, apoi se condimentează. Se amestecă bine, până când se obţine o pastă omogenă. Se iau roşiile tăiate în două şi scobite în prealabil şi se umplu, una câte una, cu câte o lingură bună de cremă de brânză, sau şi mai bine se pot umple cu ajutorul săculeţului pentru ornat tortul. Smântâna din crema de brânză se poate substitui cu maioneză, dar atunci este indicat să se consume într-o zi, cel mult două. Crema de brânză se poate îmbogăţi şi cu bucăţele de măsline (fără sâmburi). Gustul de măsline se potriveşte foarte bine cu această compoziţie. Se ornează cu maioneză, ouă fierte, frunzuliţe de pătrunjel, de mărar sau ceapă verde, ori murături. Se consumă ca mâncare de sine stătătoare, sau platou rece, în combinaţie cu alte preparate.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517