Image 1
Image 2

România a demonstrat în ultimii doi ani că poate să utilizeze sumele alocate de UE

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România a atras în ultimii doi ani peste cinci miliarde de euro din fonduri europene, demonstrând că țara noastră poate utiliza sumele alocate de Uniunea Europeană, a declarat joi, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

‘Din mai 2012 și până acum, România a atras peste 5 miliarde de euro din fonduri europene, deci am demonstrat că putem să utilizăm sumele alocate de Uniunea Europeană. Dacă acești bani ar fi intrat în economie mai devreme, astăzi lucrurile ar fi fost altfel: am fi avut mai multe locuri de muncă, o creștere economică mai mare’, a afirmat Eugen Teodorovici, în cadrul reuniunii cu reprezentanții autorităților publice.
Ministrul a subliniat faptul că România poate să recupereze decalajele față de celelalte state membre, cu condiția să stabilim clar, încă de acum, ce vom finanța atât în zona publică, cât și în cea privată, respectiv să avem un sistem de implementare eficient.

‘Îmi doresc foarte mult ca România să atragă cât mai repede, eventual în primii cinci ani, suma de 43 miliarde de euro alocată pentru perioada 2014-2020, deoarece doar în acest mod pot apărea rapid efecte în economie’, a explicat Eugen Teodorovici.

Ministrul Eugen Teodorovici a efectuat joi o vizită oficială în Timișoara, pe parcursul căreia a avut două reuniuni cu reprezentanții autorităților publice locale, ai mediului academic și ai mediului de afaceri din zonă, fiind abordate aspecte referitoare la utilizarea fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014-2020, respectiv pentru actualul cadru financiar.
Ministrul Fondurilor Europene a mai anunțat, într-o conferință de presă, că până luni va fi lansat un nou cod de cereri de proiecte pentru firmele care vor angaja absolvenții din acest an, urmând a primi 900 de lei net pentru cei de la liceu și 1.300 cei de la facultate.

‘Singura obligație din partea companiei va fi după această perioadă în care a primit subvenția de a menține activ locul respectiv, nu persoana, pentru o perioadă cel puțin egală cu cea pentru care s-a primit subvenția’, a susținut Teodorovici.

O altă preocupare a Guvernului, prezentată de ministrul Teodorovici, se referă la susținerea a 10.000 de medici și 5.000 de asistenți medicali pentru a fi pregătiți și aduși la zi cu tot ceea ce înseamnă noutate în acest domeniu și care vor primi lunar pe perioada derulării proiectului o subvenție între 75 și 100 de euro pentru asistenți, respectiv între 150 și 200 de euro pentru medici.
‘Pe de-o parte, pregătim cadre medicale, pe de altă parte vrem să ținem în România și în spitale, acolo unde este nevoie, acești oameni, pentru că este un domeniu foarte important pentru economie’, a detaliat ministrul.

Eugen Teodorovici a mai anunțat că cei care primesc acum ajutoare de la stat sub formă de produse alimentare de bază (făină, zahăr, ulei, mălai, produse de panificație) vor primi tichete valorice, pentru a exclude licitațiile trucate sau distribuirea de alimente expirate către nevoiași.

‘Vrem ca posesorii acestor bonuri valorice să poată beneficia, dacă ei doresc, și de un consult medical sau de un medicament; este doar o idee brută acum. Este o schimbare radicală de abordare’, a mai spus Teodorovici.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with