Image 1
Image 2

Rivalii la președinția USR s-au prezentat presei împreună

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dan Barna şi Cosette Chichirău, care candidează la alegerile din USR pentru preşedinţia partidului, au apărut împreună, duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, ei negând că ar fi în conflict. Dan Barna a spus că priveşte poziţionările colegei sale de partid ca “strategii electorale” în competiţia internă, în timp ce Cosette Chichirău a afirmat că ar vrea ca USR să arate României că există şi alte modele decât liderul suprem, care are toate funcţiile.

“USR este un partid tânăr, în care libertatea de expresie este preţuită şi apreciată. Privesc toate aceste poziţionări ale colegei mele ca strategii electorale. Vom vedea până la final, când vom avea votul, la începutul lunii septembrie ce vor decide membrii partidului, pentru că, indiferent de campaniile prin care am trecut şi vom mai trece, în momentul în care avem o decizie şi un vot, partidul se aliniază cu totul în spetele poziţiei asumate de noi împreună”, a afirmat Dan Barna.

El a spus că a preferat ca alegerile interne să se încheie la mijlocul lunii septembrie, astfel încât să urmeze apoi două luni în care partidul să fie concentrat pe campania pentru alegerile prezidenţiale.

USR îşi va alege noul preşedinte la jumătatea lunii septembrie. Bătălia se poartă între Dan Barna, actualul şef al partidului, şi deputatul de Iaşi Cosette Chichirău, fiecare purtând o campanie internă pentru a-şi atrage voturile membrilor, pentru că preşedintele este ales prin votul tuturor membrilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns