"Rinocerii" Teatrului din Baia Mare, un spectacol îndrăzneţ şi copleşitor | Informaţia Zilei

”Rinocerii” Teatrului din Baia Mare, un spectacol îndrăzneţ şi copleşitor

Scris de Vasile Andreica, 29 februarie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Rareori am văzut publicul din Sala Mare a Teatrului de Nord ovaţionând în picioare un spectacol la doar câteva secunde după încheierea lui. Din păcate, fericita întâmplare de vinerea trecută nu a fost prilejuită de un spectacol al trupei locale, ci de unul invitat de la Baia Mare, în cadrul unei înnoite colaborări cu Teatrul Municipal din oraşul vecin.

Producţia regizată de Iulian Bulancea, care îşi asumă într-o manieră foarte personală şi rolul principal, dă o viaţă nouă şi sensuri foarte interesante unui text a cărui actualitate perenă l-a transformat într-un clasic al dramaturgiei secolului trecut: ”Rinocerii” de Eugen Ionescu. O viziune în care ”virusul” rinocerizării este transmis prin presă e cu atât mai importantă acum, în epoca în care ”fake news” a devenit un termen consacrat.

Omul în răspărul omenirii

Spectacolul ajuns la Satu Mare la un an după premiera băimăreană surprinde încă dinainte de a începe, prin decorul amenajat de Mihai Vălu: o imensă cortină ţesută din prime pagini de ziar din toată lumea un spaţiu de joc poluat de alte multe ziare mai mult sau mai puţin uzate. Apoi prin lungul preludiu coregrafic, gândit de George Pop, un fel de pantomimă-cabaret evocând o societate instalată ferm în comodităţile ei, în costume amintind de epoca lui Napoleon al III-lea, cu frac şi joben, cu măşti şi mascarade sociale. Textul ionescian apare aproape pe neaşteptate în acest univers dominat de ritmurile asigurate de Cirque Plume & Kevin MacLeud, odată cu intrarea în scenă a celui ce va face figură discordantă până la sfârşit: Berenger, eroul emblematic al lui Ionescu, omul aflat în răspărul omenirii veacului său.

Pentru a sublinia esenţializarea acestuia, actorul-regizor îl închipuie ca pe o marionetă în mărime naturală, subţire, aproape scheletică, totuşi umană până-n măduva oaselor, căreia Bulancea îi oferă voce cu patos şi durere bine strunită şi gesturi semnificative, personajul părând să se defolieze de amăgire după amăgire. În comparaţie cu el, toţi ceilalţi pălesc până la a deveni simple fantoşe – iar spectacolul chiar îi trimite în lumea umbrelor, pânza de ziare devenind ecran pentru un fascinant teatru de umbre jucat atât din faţa cât şi din spatele ei. Ai crede că totul se petrece în amintirea unui Berenger lichidat de încăpăţânarea celor din jur (finalul este de un patetism impresionant). Iar iluzia manipulatoare se şi sparge la un moment dat, sugerând realitatea din spatele imaginii mediatice. Trebuie să-i amintim pe luminiştii Marin Codrea şi Felix Mare, căci rolul lor este crucial.

Într-un spectacol în care coeziunea trupei este esenţială, cu pasaje de replici suprapuse care cer o coordonare precisă, ies totuşi în evidenţă alte trei personaje principale în interpretările lui Dorin Griguţă (Jean), Eduard Bindiu (Dudard), Denisa Blag (Daisy), caracterele lor fiind îngroşate sau subţiate de inteligente soluţii vizuale. Evoluează în aceeaşi notă de bună calitate Andrei Han, Raul Hotcaş, Alex Macavei, Ruxandra Lăzărescu, Carmen Bulancea, Marin Ciucă şi Alexandru Costache. Realizarea lor este remarcabilă într-o montare atât de complexă.

Moderni cu sens şi fără sens

Văzând acest spectacol şi reacţia publicului sătmărean la adresa lui, cronicarul nu-şi poate ascunde un zâmbet trist. Am avut în aceşti ”Rinoceri” un exemplu de mijloace moderne subordonate strâns unei idei limpezi, care trece scena şi atinge puncte sensibile ale psihicului privitorului, copleşitor în multe momente. Şi reconfortant, după ce am asistat la atâtea spectacole ale Trupei Mihai Raicu din ultima vreme în care aglomeraţia de mijloace ale teatrului de ultimă oră sufocă textul, într-o cavalcadă de efecte regizorale care devin obositoare şi sunt aplaudate la final cel mult politicos. Producţii realizate pentru pura ambiţie a regizorilor de a demonstra – mai mult lor înşile – că sunt la zi cu clişeele vremii noastre.

Aşa au fost în ultimul timp ”God is a DJ”, ”Cum vă place” şi, nu demult, ”Legea celui mai puternic”, în care talentul actorilor e covârşit de febrilitatea modernismului regizoral. Spectacolul băimărean sperăm să fie un exemplu bun pentru public – şi poate şi pentru oamenii de teatru sătmăreni – despre ce se poate obţine când ispita epatării cu orice preţ este bine strunită.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517