Asculta acest articolÎn urmă cu câteva zile românilor le-a fost dat să audă că începe o anchetă penală privind modul în care a abdicat Regele Mihai. Pare, dar nu este o glumă. Glumă ar fi dacă s-ar cerceta sinuciderea lui Decebal sau paternitatea copiilor nelegitimi ai lui Ștefan cel Mare.
Istoria noastră are foarte multe pete gri. Misterele, lucrurile știute pe jumătate, încarcă memoria colectivă cu multe date inexacte sau doar pe jumătate adevărate. Nu știm aproape nimic sigur despre evenimentele din decembrie 1989. Vom avea însă un proces al fostului președinte Ion Iliescu.
Nu știm ce a fost în spatele evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș. Revenind mai aproape de zilele noastre nu știm mai nimic despre protocoalele secretizate semnate între diferitele instituții de forță. Nici nu știm la ce ne va ajuta declasificarea lor.
Un proces al abdicării regelui Mihai în decembrie 1947 trebuia să aibă loc imediat după căderea regimului comunist. Era de preferat primirea Majestății Sale în țară în 1990 decât alungarea pentru a doua oară. Decât mineriadele erau de preferat dezbaterile pe tema formei de guvernământ. Republică sau monarhie constituțională?
După dispariția fizică a ultimului rege pare să fi crescut numărul monarhiștilor. La aproape 30 de ani de la consumarea revoluției anti-comuniste tot mai multă lume își dă seama că ar fi fost mai bine dacă… era altfel. Dacă România redevenea monarhie, alta ar fi fost poziția ei în UE, în lumea democratică? Cine știe?! Istorie contrafactuală: la ce folosește chepeneagul după ploaie?
Trecând în fugă peste toate etapele istoriei ajungem, epuizați de prea multe necunoscute, în zilele noastre. Ce găsim? Un președinte pe bicicletă, un fost președinte acuzat de crime împotriva umanității, două blocuri politice gata să se strângă reciproc de gât, protocoale secrete, inflație, creșteri de prețuri, o populație obosită, fără chef de viață, îmbătrânită.
Cu toate acestea, această populație este doritoare să afle adevărul. Există un depozitar al adevărului? Din punct de vedere istoric, adevărul rămâne ascuns în spatele documentelor. Adevărul zilelor noastre se presupune că este cunoscut de multele servicii secrete, care se calcă pe bătătură unele pe altele.
Dorința de reviziuire a istoriei este însă continuă. Măcar dacă ne-am limita la ultima sută de ani. Ar fi suficient să aflăm ce s-a întâmplat în ultima sută de ani. Există un moment asupra căruia nu există niciun dubiu: 1 Decembrie 1918. Dar vine momentul Trianon-ului și lucrurile încep să fie din nou învăluite în ceață. După conferințele de pace au urmat în mod firesc nemulțumirile.
Ne mai interesează azi curentele revizioniste din perioada interbelică? Cum inserăm cel de-al doilea război mondial în Centenarul României? Dar perioada comunistă cum o contabilizăm ca să ajungem la suma de o sută de ani? Este aceasta vârsta reală a României?
Atâta vreme cât revizuirile nu se mai termină, nici nu știm ce să mai credem. Iar clasa politică, presupunând că, totuși, ne conduce, nu ne ajută deloc să ne înțelegem mai adecvat nici trecutul și cu atât mai vârtos prezentul.
Dat fiind dosarul abdicării, dacă din punct de vedere juridic i se va da dreptate regelui care a abdicat forțat, ce va urma? Sau, cine, știe, poate va fi găsit vinovat Majestatea Sa.
