Asculta acest articol
Într-o vreme în care corupția și anticorupția înghit tone de cerneală și mii de kilowați/oră de curent electric dedicat talkshow-urilor televizate, opțiunea Teatrului de Nord de a deschide noua stagiune a secției române cu “Revizorul” lui Gogol evocă proverbul binecunoscut cu șaua și iapa.
Cu siguranță noua producție și-a propus să marcheze răspicat schimbarea de direcție asumată de conducerea (deocamdată) interimară. Avem un nou regizor (Vadas Laszlo), un nou scenograf (Alpar Albert), un nou actor în rol principal (Cătălin Mareș) și o nouă poziție în schema spectacolului, aceea de dramaturg care semnează aducerea la zi a unui text care a fost scris în anii 1830 (Cristina Maria Chirilă). În aceste condiții era firesc ca spectacolul să fie primit cu oarece surprindere, chiar din seara avanpremierei din 27 octombrie, urmată de premiera de duminica trecută.
Când hoțul fură hoții
Așadar, la mijlocul anilor 1830 Nikolai Vasilievici Gogol se simțea în foarte mare vervă creatoare. I-a scris unui confrate la fel de faimos, Aleksandr Sergheievici Pușkin, cerându-i un subiect de comedie. Pușkin și-a amintit cum, într-un orășel de provincie, oficialitățile l-au confundat cu un inspector guvernamental (“revizor” – cuvântul este luat ca atare în titlul original în limba rusă) și au început să se gudure pe lângă el în speranța că vor scăpa de eventuale sancțiuni. Atât i-a trebuit lui Gogol: și-a pus talentul în mișcare atât de bine, încât de aproape 200 de ani piesa lui rezistă în repertoriul teatrelor din toată lumea.
De ce? Simplu: natura umană este ea însăși fundamental coruptă. Așa că, oricât am râde de aventurile lui Hlestakov și am arăta cu degetul spre mica mafie locală care-l giugiulește în toate felurile, nu uităm că el însuși este un farsor care îi tapează pe fraieri de bani, seduce o mamă și o fiică și apoi dispare, nu înainte de a cădea și în păcatul bârfei, căci ce altceva este scrisoarea lui către prietenul scriitor? Evident, n-ar fi avut curaj să le spună oamenilor în față ceea ce gândea despre ei. Așa că piesa chiar nu are un învingător moral, iar ieșirea din rol a primarului – care le reamintește spectatorilor: “De voi râdeți!” – extinde satira la nivel universal. În acest context, localizarea și cosmetizarea textului își vor avea întotdeauna rostul, cât o mai fi lumea lume.
Reality-show scenic
Decorul este modern și oarecum suprarealist, deși destule case de ștabi din vremea noastră sunt decorate cu trofee de vânătoare și kitschuri, iar oglinzile distorsionează savant imaginea fantoșelor din scenă. Căci primarul – interpretat într-un frumos și agitat crescendo de nou-venitul în trupă Cătălin Mareș – este atât de dominant în haita de trepăduși încât ceilalți devin niște umbre folosite în propriile sale jocuri. Pe undeva, fiecare dintre funcționarii și femeile din jurul acestui baron local este un trofeu al unei vânători care i-a ucis sufletul. Poate cu excepția fiicei, căreia Alexandra Odoroagă îi conferă o noblețe surprinzătoare prin felul în care își refugiază personajul într-o prostrație vădit ironică la adresa propriei familii (parcă vedem celebrele poze cu Zoe Ceaușescu deprimată la chiolhanurile cuplului prezidențial).
În fiecare din micii șefi (jucați cu devotament de Stelian Roșian, Radu Botar, Vlad Mureșan, Ciprian Vultur) putem găsi trimiteri spre personaje sociale cunoscute. Adriana Vaida creează o “damă bine” din noul high-life, în contrast strident cu fiica ei, iar Crina Andriucă și Raluca Mara formează un cuplu bufonard care pare să râdă și el pe înfundate, hlizit, de toată situația. În această menajerie de circ dresată de figura tot mai obosită a primarului năvălește, și dă totul peste cap, presupusul revizor, de fapt un “spectator fără bilet”, jucat de Romul Moruțan într-un “allegro furioso” binevenit, frenetic, contrabalansat de calmul sictirit cu care Andrei Stan desenează portretul amicului ceva mai lucid. Această rescriere a comediei într-o cheie de reality-show este, desigur, meritul dramaturgului de spectacol.
Și când totul pare rezolvat, iar primarul își reocupă, zâmbind ușurat, locul în vârful piramidei sociale, scrisoarea seceră aparențele aducând a doua moarte, cea spirituală, cea fără leac. Nu mai e nevoie, ca în textul original, să apară revizorul cel real: judecata morală s-a pronunțat deja și este irevocabilă. “Lascia ch’io pianga” e tot ce rămâne, sugerat, apoi cântat de-a dreptul de majordomul cu priviri reci interpretat de Cristian But. Rora Demeter apare în “prologul din lojă”, iar ansamblul petenților e completat de Roxana Fânață, Alina Negrău și Dorina Nemeș, alături de Narcis Blideran, Codruța Cadar, Niculina Tincu și Daria Pisaltu.
Fii primul care comentează