Image 1
Image 2

Reuniune de clasă la LPS Satu Mare, după 10 ani

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La o zi de la absolvirea clasei a XII-a, la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare a avut loc vineri un alt eveniment deosebit. A fost ziua în care s-a reunit generația născută în anul 1988, grupa care a absolvit clasa a XII-a în urmă cu 10 ani.

Întâlnirea s-a dovedit a fi una emoționantă, asta chiar dacă nu au ajuns toți colegii. Cu catalogul clasei a XII-a B în mână, profesorului și dirigintelui de suflet Dacian Nastai i-au răspuns cu “prezent” următorii: Florin Gardoș, Daniel Godje, Adrian Micaș, Robert Villand, Raul Crișan, Vlad Chiș, Temian Codrin, Marius Coman, Adrian Marinaș, Cristian Cristea.

Valoroasa generație a fost întâmpinată cum se cuvine de profesori, dar și de clasa care în urmă cu o zi a absolvit ultima treaptă a liceului. O cunoașteți, din ea fac parte jucători care au dus echipa LPS-ului în “careul de ași” al României la Under 19. După o fotografie de grup, după nelipsitul “Gaudeamus igitur”, generația s-a retras în fosta sală de clasă, în băncile liceului în care au fost formați și de unde au atâtea amintiri. S-au depănat amintiri, iar Ligia Banciu, directorul adjunct al instituției de învățământ, le-a transmis foștilor elevi să nu uite niciodată de unde au pornit.

“A fost prima generație de băieți cu care am terminat. Cel mai important acum e că sunt toți oameni cu picioarele pe pământ și că sunt realizați în viață”, spune Dacian Nastai.

“Au trecut repede anii, mă bucur că am avut așa colegi. De fapt mi-au fost mai mult decât colegi. Am rămas în relații foarte bune cu ei chiar și acum!”, declară Robert Villand.

“Nu ne vine să credem că s-au făcut 10 ani de când am terminat liceul. Mă bucur că mi-am revăzut colegii, am avut o generație foarte bună”, precizează Florin Gardoș.

Chiar dacă păstrează legătura între ei, cu toții speră să se revadă sănătoși și fericiți la reuniunea de clasă de peste alți 10 ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns