Asculta acest articolExistă un limbaj călduț, o retorică pseudo-apreciativă între politicienii aflați de aceeași parte a baricadei. Rareori un lider al unui partid din opoziție îl va ataca pe un alt lider al altui partid de opoziție, deși este total nemulțumit de prestația lui. Mai degrabă se produc ciocniri între liderii coalițiilor de guvernare.
Sigur, sunt și excepții. De pildă Traian Băsescu nu i-a recunoscut niciodată vreun merit președintelui PNL, pentru el Ludovic Orban fiind doar “Șică Mandolină”.
Ierarhia liderilor partidelor aflate la guvernare se face în funcție de cine dă premierul, acesta fiind automat catalogat drept “principalul partid de guvernare”.
Că în această perioadă primul ministru nu ocupă întregul spațiu public este o excepție, o anomalie, “liderul” fiind președintele camerei inferioare a parlamentului. Urmează și o a doua anomalie: al treilea om în stat, Liviu Dragnea, se situează din punct de vedere politic înaintea celui de-al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu.
În tabăra opoziției situația este la fel de răvășit-învrăjbită nu doar pentru că Traian Băsescu nu-l recunoaște pe Ludovic Orban drept liderul opoziției. Există și alte motive, dar rămân necunoscute marelui public datorită retoricii evazive, șabloanelor, clișeelor care guvernează limbajul politic de azi.
Dacă se face abstracție de președintele Iohannis, opoziția nu are un lider propriu-zis, unanim acceptat, respectat și privit ca atare de opinia publică. “Lider” este mai mult decât un cuvânt-cheie, este un adevărat concept.
PNL, fiind cel mai bine reprezentat în parlament, Ludovic Orban este considerat (sau se consideră) liderul opoziției. Situația se schimbă în momentul în care îi punem față în față pe toți președinții formațiunilor din opoziție, toate revendicându-și o doctrină de dreapta.
USR este un partid cu o bună reprezentare parlamentară, dar președintele său, Dan Barna, nu are anvergura unui politician de factura lui Dacian Cioloș, care are doar o Platformă civică și conduce un partid aflat în chinurile facerii. Cu toate acestea, despre Dacian Cioloș se vorbește ca despre un lider, în vreme ce pe un Dan Barna nimănui nu-i trece prin cap să-l considere un lider politic.
Aparent simple amănunte, după astfel de considerente se conduc alegătorii. Pentru PNL Orban este o frână, o pacoste, în vreme ce Dacian Cioloș este, pentru partidul său, ceea ce se cheamă “locomotivă”. O demonstrează sondajele.
Recent Ludovic Orban a declarat că partidele de opoziție nu au nevoie de o alianță, în fapt de o structură de conducere și acțiune comună. În realitate ele nu au un front comun, fiecare luptând cum poate, pe unde poate, fiecare cu arma care-i cade în mână, ciomag, sapă, coasă, brișcă, bolovan, pancardă, slogan ironic sau suav bulgăre de zăpadă.
Cum să unești această oaste de strânsură? Motivul destructurării opoziției poate să fie nerecunoașterea statutului de unic lider al opoziției.
Dacă s-ar forma o coaliție a dreptei, indubitabil cel care ar deveni liderul de facto ar fi Dacian Cioloș, președintele unui partid neparlamentar.
Este acesta un motiv pentru care nu se realizează unirea partidelor de dreapta, aflate în opoziție?
Așa pare să fie. Apare istorica întrebare: ce-i de făcut? Unii cred că ieșirea în stradă este o soluție. Prin urmare se anunță un miting de un milion de oameni. Cine are de câștigat, cum se vor împărți meritele organizării acelui supra-miting din 12 august? În cazul în care se vor aduna în București doar câteva de mii de protestatari în spatele cui va fi pus eșecul?
Presupunând că la miting se vor aduna sute de mii de persoane, este de așteptat să se afirme cineva, printr-un discurs din care să reiasă clar ce dorește opoziția. Desigur, se vor scanda și afișa cunoscutele slogane. Dar este nevoie de mai mult. De pildă, aflându-ne în anul Centenarului, iar Dacian Cioloș și-a intitulat Platforma România 100, cuvântul-cheie care pune formațiunea în mișcare fiind “România Împreună”, este evident că liderul acestei construcții a avut drept vector politic Centenarul.
Așadar, Dacian Cioloș se presupune că ar insista pe România. Ludovic Orban, cu siguranță l-a luat în vizor pe Liviu Dragnea, care face legi speciale pentru el. Discursul USR este arhicunoscut.
Dar ce să spui despre “România” și cum să interpretezi cuvântul-cheie “Împreună”? Trebuie să ai talentul unui Iuliu Maniu, sau cel puțin să-l ai drept model pe artizanul Unirii, supranumit mai târziu sfinxul de la Bădăcin, pentru a susține un discurs axat pe aceste concepte.
Puțini știu că Pericei, comuna din care face parte satul Bădăcin, a dat doi prim miniștri: Iuliu Maniu și Dacian Cioloș.
Consătean cu artizanul Marii Unirii, va deveni Dacian Cioloș un Iuliu Maniu al zilelor noastre? Important este, atât pentru Dacian Cioloș, ca și pentru fiecare președinte de partid, să tindă spre un model superior.
Din păcate retorica, șabloanale de gândire, clișeele verbale, cuvintele-cheie din politica de azi nu au darul să mobilizeze populația, să-i facă pe toți românii să tragă în aceeași direcție.
