Asculta acest articolUn partid în opoziție este ca un mânz care poate zburda liber pe pășune. Nu are nicio responsabilitate. Nu trebuie să fie atent decât la modul în care se exprimă.
Opinia publică sancționează doar limbajul licențios, afirmațiile care pot fi interpretate ca antisemite, cele care pot face obiectul unor reclamații la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Un liberal, și nu unul de duzină, unul care pare să fie umbra ministrului Teodorovici, economist, liderul senatorilor PNL, scrie “Nu Luăm Prizonieri”. Cu majuscule. Ce să spui la asemenea gogomănie care, la o analiză mai atentă, încalcă și cele mai elementare reguli ale războiului. Se vrea a fi o metaforă? Să-i fie de bine, adevăratele metafore se construiesc altfel.
Ce s-ar fi întâmplat dacă omul cu pricina ar fi ministru de Finanțe? Nici cel pe care-l critică asiduu nu este cu mult mai atent de declarații. Dar Teodorovici este amendat imediat.
În mod cu totul de neînțeles, cu toate că devine din ce în ce mai clar că viitoarele alegeri vor fi câștigate de opoziție, adică de PNL și USR-PLUS, atenția opiniei publice nu se concentrează pe liderii acestor partide, pe programele lor, pe candre, pe funcționarii pro-liberali care, cu siguranță, îi vor înlocui pe funcționarii considerați pro-PSD. “Toți angajații din minister sunt vinovați”- scria același domn Cîțu. Vina colectivă nu s-a aplicat nici măcar în cazul naziștilor și comuniștilor.
O vină colectivă nu i se poate aplica nici măcar unui partid, fie că el se numește PSD, PNL, ALDE, USR, PLUS, UDMR sau Pro România. Nu se poate pune semnul egal între Ludovic Orban și PNL, nici între Viorica Dăncilă și PSD. Omul nu se mai poate confunda cu partidul pe care, vremelnic, îl conduce. Poate că o astfel de greșeală a făcut Liviu Dragnea. Asemeni unui celebru personaj istoric, Dragnea parcă ar fi vrut să spună “Statul sunt eu”. Nu a spus acest lucru, dar i s-a imputat acest lucru, fiind considerat capul tuturor răutăților. A plătit mai mult pentru ceea ce ar fi vrut să facă decât pentru ceea ce a făcut în realitate.
Dar ce poate face liderul unui partid aflat în opoziție? Face doar ceea ce fac actualii președinți de formațiuni politice. Iată lista lor: Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș, Victor Ponta, Eugen Tomac, Kelemen Hunor. Vicelideri sunt mai mulți și fiecare se străduiește să iasă în evidență cu ceva, de regulă spunând năzbâtii. Am dat exemplul lui Cîțu.
Lumea cere “programe, programe, programe”. De unde atâtea programe de guvernare? Bătăliile politice nu se mai duc pe programe, ci pe declarații. Un politician are șansa să se afirme dacă vorbește mult și tare. Avem exemplul realizatorului de televiziune Rareș Bogdan. A fost avansat “la excepțional” în funcția de prim vicepreședinte PNL. Ce să spunem? Fiecare realizator tv are în raniță carnetul de membru de partid? Există și o asemenea teorie.
Dar tot nu ajungem la miezul problemei: ce responsabilități are un lider de partid? Ludovic Orban a fost desemnat director de campanie al candidatului Klaus Iohannis. Și Vasile Blaga a fost directorul de campanie al lui Klaus Iohannis și drept recompensă a fost scos de DNA din viața politică. După ce a fost achitat, a revenit, însă nu în prima linie.
