Reghecampf sau Şumudică la naţională? Numai dacă pleacă Rădoi!

Scris de Constantin Demian, 18 ianuarie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Peste aproximativ două luni, echipa naţională de fotbal a României începe campania de calificare la Cupa Mondială din 2022, cu Mirel Rădoi la cârmă, antrenor care a fost confirmat recent de mai marii FRF.

Dar în ciuda acestui fapt, Mihai Stoichiţă a ieşit în spaţiul public cu o afirmaţie ciudată zicem noi. “În cazul în care va pleca Mirel în altă parte, probabil că va fi vorba de Laurenţiu. E un antrenor care a confirmat şi care are valoare. O să se bată Şumudică şi Reghemcampf pentru acest post”, a spus directorul tehnic al FRF.

Dar mutarea nu se va face acum. Dar nici prea departe. Probabil că se aştepată la un pas greşit al naţionalei în preliminarii şi pe urmă federalii vor acţiona în consecinţă. Iar dacă se va ajunge aici, ales va fi, cel mai probabil, Laurenţiu Reghecampf. Este mai scump, dar mai comod. Pe câtă vreme Şumudică, un antrenor care vorbeşte mult şi nu se fereşte să atace conducerea (vezi cazul de la Gaziantep), este un tip incomod care nu se supune la ordine. Cel mai bine însă ar fi ca Rădoi să le dea cu tifla la toţi. Cu alte cuvinte să aibă un parcurs bun în preliminarii iar la final să califice România la Cupa Mondială din 2022. Atunci toate aceste speculaţii se vor arăta bune de… coş.

Una peste alta, putem spune, totuşi, că declaraţiile lui Stoichiţă nu îşi aveau rostul câtă vreme avem un antrenor cu contract. Doar dacă… O fi ştiind Stoichiţă ceva că nu degeaba ocupă acest înalt post.

Mirel Rădoi a fost desemnat antrenor al primei reprezentative a României în noiembrie 2019, când a semnat un contract pe doi ani.

În 7 meciuri pe banca naţionalei tricolorilor mari, Rădoi a înregistrat 2 victorii, 2 rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri. Victoria la masa verde, 3-0 cu Norvegia, nu am pus-o în palmaresul lui Mirel.România debutează în campania de calificare pe 25 martie, la Ploieşti, contra Macedoniei de Nord după care, pe 28 martie, tricolorii vor întâlni Germania pe Arena Naţională.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517