Image 1
Image 2

Răzvrătirea aldiștilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

A apărut prima animozitate dintre ALDE și PSD. Se pare că rezultatele foarte slabe de la europarlamentare au efecte. Chitit în spatele PSD, neluând nicio atitudine publică față de măsurile populiste ale guvernelor Grindeanu, Tudose, Dăncilă, partidul lui Tăriceanu a plătit scump obediența față de partenerul mai mare. Nu s-a văzut pe parcursul celor doi ani și jumătate de participare la guvernare că ALDE ar fi un partid liberal. Motivat, desigur, de multele lui dosare de la DNA, Tăriceanu s-a limitat la lupta lui personală cu “statul paralel”, târând după el întregul partid.

ALDE ar fi fost normal să demonstreze prin fapte, prin propunerea unor soluții liberale, că este un partid de dreapta. Nu a făcut-o și publicul l-a sancționat. Plasat sub limita pragului electoral, un partid trebuie să facă eforturi înzecite pentru a depăși pragul psihologic al eșecului.

Faptul că acum se opune rectificării propuse de PSD arată că a învățat ceva. Varujan Vosganian a anunțat că ALDE nu va vota rectificarea bugetară. Va ceda PSD și îi va face pe plac micuțului partener în care s-a trezit orgoliul?

Pe de altă parte nu atât rezultatele slabe de la euroalegeri determină ALDE să ia atitudine, cât refuzul PSD de a-l accepta pe Călin Popescu Tăriceanu candidat comun la prezidențiale.

Cert este că cele două partide se află la o răscruce. Fiecare va lua decizia care consideră că îl avantajează. PSD se află în avantaj dacă ALDE rămâne în coaliție. Avantajul electoral al ALDE este iluzoriu. Tăriceanu nu are cum să intre în turul doi chiar dacă ar ieși de la guvernare.

În opoziție nu are ce să facă decât dacă se lipește de partidele de dreapta urmând să participe la formarea unei noi majorități parlamentare.

Lucrurile nu vor merge, totuși, atât de departe. Cel mai probabil ALDE amenință că nu va vota rectificarea pentru a obține ceva pentru oamenii lui, pentru ministerele sale. Este vorba despre aceeași strategie folosită de toate partidele care asigură majoritatea parlamentară. UDMR este recunoscut pentru abilitatea cu care știa negocia cu principalul partid de guvernare.

Să presupunem că PSD nu va ceda, iar ALDE va rămâne ferm pe poziție. Va urma o criză de care nu are cine profita. PNL este în competiție cu USR pentru prezidențiale.

Președintele Iohannis nu a profitat niciodată de eventualele neînțelegeri din coaliția de guvernare, nefăcute public. Momentul ales pentru răzvrătire survine prea târziu. Aldiștii și-au pierdut abilitatea specifică opozanților. Forța de penetrare a partidului a fost restrânsă în jurul președintelui și a unui număr foarte mic de comunicatori. Organizațiile județene au intrat în amorțire. Partidul pierde susținători în detrimentul partidelor care au obținut rezultate bune la europarlamentare, respectiv PNL și USR. Este puțin probabil ca o parte dintre susținătorii ALDE să se orienteze spre PSD, spre candidata Viorica Dăncilă. Mai pe scurt, un scor mic la prezidențiale va conduce partidul lui Tăriceanu spre disoluție.

ALDE poate avea aceeași soartă ca UNPR. Va supraviețui atâta vreme cât va sta la poalele PSD. Prin urmare răzvrătirea aldiștilor în cel de-al doisprezecelea ceas este plină de riscuri. Are logică economică, însă nu și una politică.