Image 1
Image 2

Radu Sas se alătură secţiei cereşti a trupei Teatrului de Nord (GALERIE FOTO)

Radu Sas
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Radu Sas
Radu Sas

Când te gândeşti la plecarea lui Radu Sas dintre noi, îţi vin în minte două versuri ale lui Şerban Foarţă: “A mai trecut o belepocă; adio, domnule baron!”

Radu Sas a fost timp de peste două decenii o garanţie de calitate pe scena teatrului sătmărean. Avea tot ce trebuie: prezenţă scenică, dicţie impecabilă, talent compoziţional uimitor, ştia să şi cânte. Plus cultura sa în domeniu (nu degeaba Raluca, fiica lui, s-a făcut dramaturg şi teatrolog). Pentru cei ce l-au cunoscut şi admirat, Radu Sas rămâne un om mare, din toate punctele de vedere.

Cristian Ioan, care i-a fost director şi regizor ani de-a rândul, a spus la aflarea veştii că Radu s-a dus, alături de Marcel Mirea şi Gabriela Dorgai, în secţia cerească a Teatrului de Nord: “Radu avea tot ceea ce trebuie pentru a fi o personalitate artistică de talie internaţională – fiindcă mare actor a fost dintotdeauna! Dacă s-ar fi născut pe alte meridiane l-am fi văzut pe ecrane mari sau mici, ne-am fi bucurat la auzul vocii sale generoase şi afişele cu el ar fi făcut săli pline. Din păcate, ruleta aceasta a sorţii s-a oprit în dreptul altui fel de destin… Spectatorii sătmăreni, cei din ţară (şi chiar din oraşele Europei pe unde a jucat) se pot considera fericiţi fiindcă au avut prilejul de a-l vedea pe acest copil talentat al teatrului românesc … mare, mare pierdere pentru Teatrul de Nord, pentru Teatru – în general! Din păcate, amintirile aventurilor noastre comune legate de teatru se opresc brusc şi nu mai au continuare – rămâne să încerc construcţia unui film din secvenţe ale spectacolelor pe care le-am realizat împreună! Cred că acum Radu şi-a găsit liniştea…”

[imagebrowser id=5569]

Câteva roluri memorabile

Simon Stimson în “Oraşul nostru” de T. Wilder, regia Mihai Raicu – 1977
Vasile Vasile în comedia muzicală “Salutări de la Vasile” de A. Storin, regia I. Deloreanu – 1978
Tiberiu Cezar Sicoşan în “Siciliana” de A. Baranga, regia Kisfalussy Balint – 1984
Marat în “Bietul meu Marat” de A. Arbuzov, regia Kovacs Ferenc – 1986
Ivan Antonov în “Haina cu două feţe” de S. Stratiev, regia Cristian Ioan – 1986
Davies în “Îngrijitorul” de Harold Pinter, regia Romeo Bărbosu – 1993
Doctorul în “Toţi fiii mei” de A. Miller, regia Achille Roseletti – 1994
Jdanov în “Master class” de Donald Powell, regia Cristian Ioan – 1994
Quasimodo în muzicalul “Clopotarul de la Notre Dame”, adaptare de Peter Tomory după V. Hugo, regia Peter Tomory – 1994
Fernando Krapp în “Scrisoarea a sosit de la Fernando Krapp” de Tankred Dorst, regia Peter Tomory – 1995
Voiniţki în “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Goange Marinescu – 1995
Soţul în “Nunta mic burgheză” de B. Brecht, regia Rolf Parschwitz – 1997
Zotov în “Petru sau Petele din soare” de Vlad Zografi, regia Cristian Ioan – 1997
Chiriţa în “Chiriţa se întoarce”, adaptare după V. Alecsandri, regia Andrei Mihalache – 1997
Poliţaiul în “Revizorul” de N.V. Gogol, regia Adrian Lupu – 1998
Montague în “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, regia Peter Tomory – 1999
Caţavencu în “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, regia Cristian Ioan – 1999
Pampon în “D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Radu Dinulescu – 2000
Alexei Ivanov în “Ekaterina Ivanovna” de Leonid Andreev, regia Gelu Badea – 2001
Don Tomao Nicomaco în “Îndrăgostiţii din Ancona” de Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache – 2002
Oberon în “Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare, regia Gelu Badea – 2003
Beţiv în “Şchiopul cu miros frumos” de Mircea Daneliuc, regia Ovidiu Caiţa – 2006
Loby (orb) în “Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Andrei Mihalache – 2007
Morarul în “Motanul încălţat” după Charles Perrault, regia Andrei Mihalache – 2008
Actor în “Hamlet” de W. Shakespeare, regia Gelu Badea – 2009
Mănâncă Foc în “Pinocchio” de Carlo Collodi, regia Ovidiu Caiţa – 2009
Preotul în “Baltagul” de M. Sadoveanu, regia Andrei Mihalache – 2010

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with