Image 1
Image 2

Radu Bud, susţinut de PNL în funcţia de subprefect

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prefectul Radu Bud este invitatul emisiunii Info Studio care va fi difuzată duminică, de la orele 13.00 și 20.00, la Informația TV. Menționăm că emisiunea a fost înregistrată vineri, exact în perioada în care a avut loc ședința Biroului Permanent Județean al PNL Satu Mare. La această ședință s-a votat, în unanimitate, susținerea actualului prefect Radu Bud în funcția de subprefect. După cum am mai scris, Prefectura Satu Mare a fost câștigată de UDMR în urma împărțirii care a avut loc între partidele din coaliția de guvernare. Cel mai probabil, prefect va fi numit actualul subprefect Altfatter Tamas. Celălalt subprefect de Satu Mare urmează să fie numit de USR. Schimbările vor avea loc cel mai probabil după 5 martie.

În cadrul emisiunii Radu Bud a explicat de fapt cum a fost realizată împărțirea funcțiilor reprezentative de la nivel central și local. El a subliniat faptul că a cerut conducerii PNL să rămână în continuare apolitic, să nu fie membru PNL, chiar dacă este reprezentant al Guvernului în teritoriu. Aceasta fiind de fapt condiția să accepte numirea ca subprefect.

De asemenea, Radu Bud a vorbt despre situația din județ generată de pandemie. În opinia dânsului, starea de alertă se va prelungi cel puțin până în vară.

În ce privește situația cazurilor noi, prefectul consideră că stăm destul de bine, deoarece județul se află într-o fază “de platou”, mai ales la capitolul incidență. Este încrezător că ritmul de vaccinare va crește odată ce România va primi mai multe doze. Dorința guvernanților este de a se ajunge la 100.000 de vaccinări pe zi.

Pe de altă parte, numărul cazurilor noi a crescut ușor deoarece de trei săptămâni se iau în considerare și testele rapide.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with