Image 1
Image 2

Puteri sporite, solicitate pentru anchetele din Parlamen

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a concluzionat în raportul pe care l-a adoptat miercuri că este necesară elaborarea unei legi speciale pentru comisiile parlamentare de anchetă care să le acorde ”puteri reale de constrângere”, inclusiv obligaţia martorilor de a depune jurământ.

 

Concluzia necesităţii de a întări controlul parlamentar prin consolidarea atribuţiilor comisiilor de anchetă a fost derivată din deciziile 428/2017, 430/2017 şi 411/2017 ale CCR. ”Prin aceste decizii, Curtea, determinând raţiunea normativă a anchetei parlamentare, a recunoscut plenitudinea funcţiei de control a Parlamentului, stabilind, în jurisprudenţa sa expressis verbis că, pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da consistenţă acestei plenitudini”, se arată în raportul citat de Mediafax.

 

Astfel, în interpretarea comisiei, Curtea a constatat că instituţia controlului parlamentar nu trebuie izolată de principiul constituţional al colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului şi de cel al loialităţii faţă de Constituţie, ci coroborată şi corelată cu acestea. De asemenea, a stabilit că persoanele care lucrează sau au lucrat în instituţii subordonate Parlamentului sunt obligate să vină la audieri, iar cele care activează în conducerea unor autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, au obligaţia, în baza principiului colaborării loiale între instituţiile, să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare.

 

Din aceste considerente, comisia conchide că se impune o lege specială pentru atribuţiile comisiilor de anchetă care să stabilească şi mijloacele de coerciţie pe care acestea le au la dispoziţie. ”Subliniem că lipsa unei legi speciale pentru funcţionarea Comisiilor de anchetă îngreunează desfăşurarea activităţii comisiilor de anchetă, acestea având nevoie de pârghii care să îi permită accesul la informaţiile pe baza cărora membri să poată lua concluziile în conformitate cu obiectivul comisiei. Comisiilor parlamentare de anchetă trebuie să li se acorde, prin lege, puteri reale de constrângere: prin aplicarea de sancţiuni, pentru a primi documentele solicitate, pentru a determina un martor să se prezinte la audieri, pentru a da probe şi a fi obligaţi să depună jurământ”, se arată în raport.

 

În plus, comisiile ar trebui împuternicite să solicite orice document pe care îl doresc necesar atingerii obiectivelor sale, iar cei ce refuză colaborarea sau nu se prezintă în faţa unei comisii de anchetă parlamentare să fie sancţionaţi cu pierderea funcţiei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with