Asculta acest articolUn succes remarcabil a înregistrat preşedintele Klaus Iohannis la reuninea NATO de la Varşovia. România va găzdui un detaşament multinaţional NATO, alcătuit dintr-o mie de soldaţi. Problema Mării Negre nu s-a discutat, cel puţin oficial, însă peste acest aspect se poate trece. Important este că între UE şi NATO va exista o nouă formă de colaborare, mai strânsă, care va ţine seama de situaţia reală din zonă. Klaus Iohannis se întoarce în ţară radios.
Mai mult decât atât nu ne puteam dori. Să ai în ţară un batalion de soldaţi multinaţionali, iar scutul de la Deveselu să fie gestion de SUA nu este puţin lucru. De acum înainte putem dormi liniştiţi, NATO ne veghează.
Dacă până acum asupra preşedintelui plana suspiciunea că nu stăpâneşte politica externă, iată că de data aceasta lucrurile au mers bine. Ceea ce nu ştim este dacă România a avut un cuvânt de spus sau deciziile s-au luat peste capul nostru?
De fapt, nici nu contează. Politica externă actuală, mai cu seamă în ceea ce priveşte apărarea, este apanajul exclusiv al SUA. Ţările din UE, cu excepţia Marii Britanii, nu au făcut altceva decât să se conformeze deciziilor luate de americani. Începând de acum, din moment ce s-a semnat un acord, înţelegem că UE va avea un anumit rol în interiorul NATO.
S-a schimbat ceva în ultimii ani în zona securităţii astfel încât sunt necesare noi abordări? Desigur. Rusia devine din ce în ce mai agresivă. Cel puţin aşa se înţelege din toate luările de cuvânt, din comunicatele oficialilor SUA. Şi marile puteri europene, Germania şi Franţa, îşi arată îngrijorarea faţă de politica din ce în ce mai imprevizibilă a Rusiei. Experţii nu ezită să afirme că ne îndreptăm spre un nou război rece.
Ce are de spus o ţară ca România în ultimă instanţă, în chestiunea securităţii mondiale? Simplul fapt că facem parte din cea mai puternică organizaţie militară din lume, unii spun că este cea mai puternică a tuturor timpurilor, ne este suficient.
Acceptaţi în organizaţie mai târziu decât restul fostelor ţări socialiste, încă nu ne-am pierdut entuziamul iniţial deşi au trecut 12 ani. Pe fondul acestui entuziasm neconsumat se poate acumula suficient capital electoral pentru restul unui mandat prezidenţial, indiferent cine este preşedintele. Klaus Iohannis, în această problemă, nu are altceva de făcut decât să se abţină de la orice declaraţii înafara celor unanim acceptate.
În acest sens, gafa din Bulgaria rămâne o mostră de inabilitate diplomatică. Deplasându-se la Sofia pentru a discuta despre înfiinţarea unei flote NATO în Marea Neagră, preşedintele a avut surpriza să constate că partea bulgară habar n-avea de acestă iniţiativă. Vina o poartă consilierii şi cei care au organizat întâlnirea la nivel înalt dintre partea română şi cea bulgară. Nu ţine de competenţa celor două ţări, oarecum doar tolerate, asemenea iniţiative. Ca ultime sosite, România şi Bulgaria rămân şi în cadrul UE la uşă, ca două rude sărace. Cu atât mai puţin au un cuvânt de spus în interiorul NATO.
Cu toate acestea, România ocupă o poziţie strategică la graniţa dintre UE şi Rusia, şi de asemenea, la limita dintre cele două mari organizaţii politico-militare, Rusia şi NATO. Această poziţie geo-strategică ar putea fi exploatată în folosul ţării noastre dacă am avea parte de nişte conducători puternici, curajoşi, nelinguşitori. Probabil că preşedintele Iohannis a înregistrat un succes la Summit-ul NATO de la Varşovia, dar nu ştim ce ar fi putut obţine dacă cerea mai mult. De fapt, nu ne cunoaştem adevărata importanţă în cadrul securităţii mondiale dată fiind poziţia noastră geo-strategică.
