Asculta acest articolUna din criticile constante aduse guvernului de tehnocrați de către PSD a fost că schimbă prea des miniștri. Nu au trecut decât două luni de la preluarea guvernării și au fost schimbați patru sau cinci membri ai Cabinetului Grindeanu. Doi și-au dat demisia. Despre primul s-a spus că a fost infiltrat de adversari. Al doilea, cel al Justiției, s-a încurcat într-o ordonanță de urgență care a ridicat în picioare o țară întreagă.
Dacă se mai pune la socoteală și prima desemnare refuzată de președinte, avem imaginea instabilității politice. Refuzarea doamnei Sevil Shhaideh să zicem că nu ținea de PSD. Totuși este discutabilă pentru că nu a știut decât Liviu Dragnea despre propunere. Un ministru a demisionat din cauza protestelor. Ultimele schimbări au venit din cauza unei presiuni a grupului fostului premier Victor Ponta. Deci este o falsă unanimitate în partidul recunoscut pentru luarea unor decizii în unanimitate. Când se vorbește despre unanimitate implicit se înțelege o impunere de sus.
Pe de altă parte schimbarea componenței unei echipe nu este un lucru rău în sine. Există de o vreme încoace obiceiul ca în guverne să fie incluse persoane care nu au mai făcut parte dintr-un guvern precedent. Chiar PSD și-a făcut un titlu de mândrie în timpul campaniei electorale promițând că va forma guvernul din persoane noi, necompromise.
După tragedia de la Colectiv oamenii care au ieșit în stradă au cerut guvern de tehnocrați. Dacian Cioloș și-a ales o echipă de oameni care nu au făcut politică. Astfel credea că a dat o lovitură. Speranțele puse în tehnocrați s-au spulberat. Guvernarea este una, priceperea personală alta. Rezultatele, privite prin prisma accesării fondurilor europene, au fost catastrofale. Nu s-a absorbit niciun euro. Oricât s-au străduit președintele Iohannis, PNL și USR să ridice în slăvi guvernul tehnocrat, la alegerile parlamentare rezultatele au fost mult sub așteptări. Platforma electorală propusă de Dacian Cioloș, care s-a vrut a fi un document programatic, nu s-a bucurat de popularitate.
Practic PNL, bazându-se pe tehnocrați, nu a avut un program de guvernare. Și de aici se poate trage concluzia că nu se poate guverna fără un program politic.
La urma urmei PSD a devenit victima propriului program politic. Asumându-și rolul de coordonator al echipei care a lucrat la program, Liviu Dragnea și-a arogat și meritul rezultatelor obținute. S-a considerat garantul punerii în practică a programului-minune. Prin urmare s-a simțit îndrituit să pună în guvern pe cine a vrut el, iar apoi nu a ascuns faptul că deciziile le va lua tot el. Asta a trezit nemulțumiri în partid. În acest fel a marginalizat oamenii lui Victor Ponta, dar și pe cei care au muncit în campanie, separat de echipa lui. Nemulțumirile mocnite au ieșit la suprafață și datorită protestelor. Victor Ponta a reușit să-și impună câteva persoane în Guvernul Grindeanu.
Acțiunile lui Liviu Dragnea au fost privite cu suspiciune. Opoziția, ajutată de președintele Iohannis, a profitat de situație și a atacat într-un singur punct, în Liviu Dragnea.
PSD a fost calificat partid corupt pentru că s-a lăsat condus de un om cu probleme penale. Cel care i-a adus partidului un scor istoric la alegeri a devenit și punctul său vulnerabil. Liviu Dragnea promitea să fie politicianul cel mai important din mandatul 2016-2020, dar protestele din stradă, datorate unei greșeli care a putut fi speculată, l-au readus cu picioarele pe pământ. Marginalizații au reacționat și iată că PSD este nevoit să schimbe componența guvernului nu după cum își dorește Liviu Dragnea.
Domnia totală a lui Dragnea se apropie de sfârșit. De aici înainte ori va conduce mai democratic, ori va fi tot mai contestat și din interior, și din exterior.
