Asculta acest articolDupă declarația președintelui interimar ar rezulta că PSD vrea alegeri anticipate. Marcel Ciolacu introduce însă o mică nuanță: în spațiul public, spune el, PSD ar trebui să spună că vrea anticipate pentru a arăta că nu-i este frică de alegeri.
Desigur, este un simplu joc politic. În condițiile în care PSD și-a adus aproape fiii rătăcitori din Pro România, cu o pondere uriașă în parlament, este de neconceput să se aventureze într-o campanie din care nu are decât de pierdut. Un scor apropiat celui din 2016 nu va mai obține PSD prea repede. În același timp, nici PNL nu se va întâlni la toamnă cu intenția de vot a alegătorilor de acum.
Cele două partide, devenite adversare tradiționale, au agende diferite. Pentru prima oară încep să se întrevadă și diferențele de programe. Pentru prima oară după anii ’90 există clar exprimată o politică economică de stânga și una de dreapta.
Un exemplu radical este ordonanța guvernului Orban de susținere a spitalelor private, în timp ce PSD rămâne adeptul neflexibil al implicării totale a statului în economie. Mai lipsește doar sloganul din 1990 “Nu ne vindem țara”.
În mod normal partidele mai mici ar trebui să se ralieze pozițiilor celor două partide mari. PMP dintr-o dată dorește să fie “a treia forță politică din țară” după numărul de aleși locali. Nu-și dorește alegeri anticipate, motivul fiind teama că nu va trece pragul electoral. Definindu-se ca partid de dreapta, normal ar fi să susțină politici de dreapta.
Despre ALDE este greu să se pronunțe cineva, însă în mod normal locul acestui partid ar fi lângă PNL. Așa cum Victor Ponta s-a întors la sânul partidului-mamă, ar trebui să se întoarcă și Călin Popescu Tăriceanu la dragostea politică dintâi.
Cu toată vânzoleala de pe scena politică, numărul formațiunilor care pot juca un rol politic este redus. Există grupări, nu însă și partide în adevăratul sens al cuvântului. Există multe grupări în același partid, nu însă și lideri politici în adevăratul sens al cuvântului.
Niciodată în ultimii 30 de ani nu a fost o sărăcie mai mare de personalități în fruntea partidelor, începând de la nivel național la nivel județean. Mai răsare ici-colo câte un politician priceput, însă și acesta se înconjoară de mediocrități.
Lipsa de viziune, până la urmă lipsa de cultură, inclusiv politică, este plătită scump de întreaga populație. Partidele sunt confiscate de grupuri foarte restrânse, pentru care primează interesele personale. Cu sau fără alegeri anticipate, cu primari aleși într-un tur sau în două, situația nu se schimbă. În această masă amorfă de mediocrități doar programele ferme pot salva țara. Așadar, PNL să meargă până la capăt cu un program economic de dreapta, iar PSD să rămână un partid de stânga, axat pe protecția socială.
PNL să promoveze politici prin care să scadă rolul statului, iar PSD să susțină în continuare rolul statului în toate domeniile. Alegătorii trebuie să se ralieze acestor poziții, asumându-și riscurile de rigoare. Aleșii locali, la rândul lor, ar trebui să se alinieze celor două curente politice.
Între agenda națională a unui partid și agenda unui ales local, a unui primar, de cele mai multe ori se cască o prăpastie. După ce se văd în funcții, aleșii locali își creează câte un mic “stat în stat”. Legătura lor cu Centrul se limitează la a cere fonduri. Cu cât au un guvern binevoitor cu ei, cu atât par mai buni gospodari. Cum PSD a fost mai multă vreme la guvernare, evident că a pompat mai mulți bani în teritoriu. Drept urmare are cei mai mulți primari. Având cei mai mulți primari, în cazul în care alegerile anticipate se vor suprapune peste cele locale, are o șansă în plus de a obține rezultate mai bune la parlamentare.
Așadar, are un motiv serios de a accepta alegeri parlamentare anticipate.
