Image 1
Image 2

PSD, între reformare și destructurare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În curând va avea loc congresul în care se va decide numele următorului președinte al PSD. Partidele, ca florile, copacii, buruienile, cresc, înfloresc, îmbătrânesc și mor. Unele au viață mai lungă, care se pot întinde de la zeci de ani la sute de ani. Condiția este să se adapteze din mers la realitatea mereu în schimbare.

În România un singur partid a reușit să traverseze secolele. Desigur, cu pauza de aproape o jumătate de secol din cauza regimului totalitar instalat după cel de-al doilea război mondial, PNL este singurul partid istoric care, datorită adaptabilității sale, a reușit să se mențină pe scena politică. 

PN|, cu toate că și-a adăugat la numele care l-a conscrat un CD, nu s-a adaptat vremurilor și a intrat în rândul partidelor care există doar cu numele, făcându-și apariția la fiecare patru ani, cu prilejul alegerilor.

Printre partidele care și-au reluat activitatea după 1989 se numără și Partidul Social din România. Pe scurt, PSD. Dar nu este PSD-ul reînviat de Sergiu Cunescu și membru al CDR.

Nu este nici măcar PSD-ul cunoscut ca “partidul” lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și chiar Victor Ponta.

PSD-ul din anul pandemiei este partidul lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu.

Ce identitate îi poate conferi trecutul unui astfel de partid? Una incertă. PSD are toți foștii lideri în viață, dar în mod paradoxal, toți sunt înafara partidului. Situația de la centru se repetă în linii generale și în organizațiile locale. Liderii PSD, fie că au fost baroni locali, fie că au fost persoane oneste, sunt trași pe linie moartă.

Firul roșu care leagă diferitele perioade, începând din anii 1990 până în prezent, este eticheta de cel  ai corupt partid.  Prin urmare, nu este de mirare că toți cei care au plecat din PSD, începând cu foștii președinți, chiar dacă din motive personale, pun umărul la destructurarea acestui partid.

Adversarii, și avem în vedere cam toate partidele de dreapta, și-au făcut un scop din încercarea de a elimina de pe scena politică  așa zisa “ciumă roșie”.

Printre adversarii cei mai duri se numără desigur Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu, dar și Petre Roman, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, dar și Teodor Meleșcanu. Unii, printre care o figură aparte face Crin Antonescu, iar la un moment dat și Traian Băsescu, au crezut că pot contribui la reformarea partidului fondat de Ion Iliescu atrâgându-l într-o alianță. S-au înșelat.

PSD-ul nu poate fi schimbat indiferent de cine este condus. Considerându-se intelectuali de stânga, câteva personalități s-au înscris în partid, cu dorința de a-l reforma din interior. Nu au reușit.

Cu toată stradania adeversarilor politici, în ciuda aportului unor instituții de forță, nu s-a reușit destructurarea celei mai conservatoare formațiuni politice nu doar din România, ci și din UE. A nu se uita că în urmă cu câțiva ani chiar și conducerea socialiștilor europeni critica partidul condus de Liviu Dragnea.

Pe bună dreptate se pune întrebarea ce-i cu acest partid care rezistă pe scena politică indiferent ce face? Care este secretul supraviețuirii sale  indiferent la ce presiuuni este supus, în plan intern și extern? Să fie vorba despre o rețetă secretă? Poate că, fără să știe, PSD reprezintă comunismul, dar fără comuniști.

Un astfel de partid nu poate fi destructurat, dar ar putea măcar discuta despre nevoia de reformare a lui.

Sigla Informatia Zilei

Barbaria de la Cluj

Asculta acest articol Puţini şi-ar fi putut imagina că într-un oraş condus de un fost prim ministru, un politician cu