Asculta acest articolPână de curând serviciile secrete au fost conduse de oameni apropiaţi PSD-ului. Victor Ponta pare să fi uitat că pe directorul SRI îl desemna ca posibil înlocuitor al său, iar pe directorul SIE l-a numit consilier prezidenţial pe probleme de siguranţă naţională. Primul, George Maior, provenea din PSD, iar Teodor Meleşcanu fusese, pe rând, social-democrat şi liberal. Amândoi au fost numiţi în funcţie de preşedintele Băsescu.
Conform unei cutume, şefii serviciilor secrete erau numiţi din rândul partidelor de opoziţie. Se păstrează această cutumă? Cine este la putere şi cine în opoziţie? De regulă puterea este echivalată cu guvernarea. Aşadar, PSD este la putere şi PNL în opoziţie. În consecinţă, preşedintele Iohannis păstrează tradiţia numind şefii serviciilor secrete din rândul opoziţiei.
Nu desemnarea directorilor SRI şi SIE este problema. PSD şi PNL, Victor Ponta şi Klaus Iohannis au nevoie de motive pentru a arăta lumii că se află pe poziţii diferite. Dacă nu era cazul MRU ar fi fost altceva. După votul de ieri, în care UNPR a votat alături de partidele din opoziţie, este greu de crezut că relaţiile din coaliţie vor fi la fel ca înainte.
Ieri s-a demonstrat fără putere de tăgadă că majoritatea parlamentară se poate schimba de la o zi la alta. Gabriel Oprea a arătat că este omul de care depind ambele tabere. Generalul şi-a demonstrat calităţile de om politic abil. De aici înainte va fi omul cel mai curtat de pe scena politică, va fi oul roşu pe care vor încerca să-l ţină în palme toţi, de la preşedintele Iohannis la PNL, de la Victor Ponta la adversarii premierului din PSD.
Dacă vrea cineva din PSD să-l scoată pe Ponta din joc apelează la generalul din fruntea UNPR. Dacă Ponta ţine să rămână prim ministru trebuie să nu-l supere pe domnul general. PNL nu are altă variantă de a ajunge la guvernare decât atrăgând de partea sa UNPR. Ce-şi poate dori mai mult un partid sau un om politic?
UNPR a ajuns la apogeul puterii sale. Mai puternic decât este acum nu va fi niciodată. Decât cu condiţia să-şi dorească să ia locul PSD-ului. Ţinta finală nu poate fi alta din moment ce şi-a propus să adune un milion de membri. Spre comparaţie, PSD are puţin peste 500.000 de membri. Noul PNL vreo 350.000. Ce denotă faptul că UNPR îşi fixează ca ţintă înregimentarea unui milion de membri? Sete de putere, puţină paranoia?
Nu pe preşedintele Iohannis sau pe PNL ar trebui să fie supărat PSD. Problema social-democraţilor poartă numele generalului Oprea. Nu viitorul director SIE, oricine ar fi el, va săpa la temelia PSD.
Bazinul electoral tradiţional al PSD este cel spre care tinde şi UNPR. Recenta fuziune cu PP-DD, un fost partid populist, protocolul de colaborare cu Federaţia Pensionarilor din România sunt adevăratele atentate la siguranţa electorală a PSD.
După 25 de ani de existenţă în prim planul vieţii politice, sunt politologi care consideră că PSD a ajuns într-un punct în care ar trebui să se comprime. Alternativa de stânga ar fi UNPR. Cea mai simplă cale ar fi fuziunea celor două partide, sub conducerea lui Gabriel Oprea. Este doar o teorie ca oricare alta.
Dacă PSD a suferit o înfrângere în Parlament, în plan social a mai marcat un punct. Din 1 iulie creşte salariul minim, iar din august cresc salariile personalului nedidactic din învăţământ. Asta demonstrează că Guvernul Ponta mai are resurse. Chiar dacă măsurile pot fi catalogate populiste, PSD şi-a creat o bază populară indiscutabilă. A luat foarte multe măsuri în favoarea populaţiei. Acest lucru nu se uită prea repede şi se poate transforma în procente electorale.
PSD a pierdut, într-adevăr, o bătălie, una minoră, dar nu şi războiul. Pentru a-l câştiga trebuie în primul rând să ştie cu cine are de luptat. Cu prietenii sau cu adversarii.
