Image 1
Image 2

Protest la Parlament împotriva adoptării legilor justiţiei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Câteva sute de persoane s-au adunat la Palatul Parlamentului pentru a protesta faţă de adoptarea legilor justiţiei, manifestanţii având fluiere şi pancarte pe care scris ”Hoţii”, ”Trezirea români! Statul a fost deturnat”etc.

UPDATE 23:34 Incident între un deputat şi un grup de protestatari de la Palatul Parlamentului

Poliţia Capitalei a anunţat că un incident rutier a avut loc, miercuri seara, între doi pietoni şi un conducător auto în zona în care se desfăşura protestul de la Palatul Parlamentului, deputatul PSD Ioan Terea declarând, pentru Mediafax, că maşina i-a fost lovită de protestatari.

”În această seară, în jurul orei 21.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere care acţionau pentru fluidizarea traficului în zona Palatului Parlamentului, au intervenit deîndată la momentul în care au observat un incident rutier în care au fost implicate 3 persoane, doi pietoni şi un conducător auto. Toţi cei în cauză au fost conduşi la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri şi pentru a se stabili situaţia de fapt şi de drept. După finalizarea audierilor vor fi dispuse şi alte activităţi în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii evenimentului”, informează Poliţia Capitalei.

Contactat de Mediafax, deputatul PSD Ioan Terea a confirmat că a fost implicat într-un asemenea incident. ”Înainte să ies din curtea Parlamentului, SPP-istul de la poartă mi-a spus că ar fi bine să ies prin partea stângă întrucât la dreapta sunt protestatari. Am ieşit prin stânga, la 10 metri este o trecere de pietoni. Când am ajuns la trecere, protestatarii au văzut maşina, m-au înconjurat şi au lovit maşina cu pumnii şi picioarele. Sunt urme de picioare pe uşa din lateral-dreapta, spate. Unul s-a agăţat de oglindă, ceilalţi au proferat injurii”, a relatat Ioan Terea.

Acesta a negat că ar fi intenţionat să-i acroşeze pe manifestanţi. ”Cum să-i acroşez? Cu partea laterală a maşinii? Că pe botul maşinii nu sunt niciun fel de urme, doar pe lateral stânga”, a spus Terea.

El a precizat că a fost testat cu etilotestul înainte de a merge la secţie un grup de 3-4 persoane care, potrivit spuselor sale, ar fi fost implicaţi în lovirea maşinii. ”Acum sunt la IML pentru prelevarea de probe de sânge pentru a nu fi niciun dubiu”, a mai spus Terea.

UPDATE 23:30 Protestatarii strânşi în parcul Izvor au încercat să ajungă la maşinile parlamentarilor care au părăsit Casa Poporului, jandarmii folosind gaze lacrimogene pentru a îi împiedica. Deputaţii au fost huiduiţi de cei care participau la miting.

Protestatarii au sărit gardul pentru a ajuns la maşinile parlamentarilor, trecând de cordonul de jandarmi.

Deputaţii au fost huiduiţi, protestatarii strigând “hoţii”.

Un grup de deputaţi USR a ieşit din curtea parlamentului fără maşini, cu semnale luminoase de la telefoane, fiind aplaudaţi de cei care participau la protest şi întâmpinaţi cu mesajului “Mulţumim”.

Câteva sute de persoane s-au strâns la Palatul Parlamentului, miercuri seara, pentru a protesta faţă de legile justiţiei, în timp ce plenul Camerei Deputaţilor dezbătea statutul magistraţilor.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de lege privind Statutul magistraţilor, la capătul a 11 ore de dezbateri, urmând ca data votului final asupra proiectului să fie decisă în următoarea şedinţă a Biroului Permanent.

 

UPDATE 21:31 Tensiuni la protestul de la Parlament. Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii

Câteva sute de persoane protestează, la ora transmiterii ştirii, în faţa Parlamentului României. Mai mulţi participanţi la miting au încercat să pătrundă pe carosabil, circulaţia pe bulevardul Naţiunile Unite fiind blocată aproximativ 10 minute. Ulterior, oamenii au fost redirecţionaţi pe trotuar.

Manifestanţii s-au adunat în faţa intrării dinspre Parcul Izvor a Palatului Parlamentului, iar jandarmii au început să instaleze garduri care să-i împiedice să treacă strada pe troturarul dinspre Parlament.

Protestatarii scandează ”Justiţie, nu corupţie”, ”Hoţii”, ”Noapte hoţi, ziua mafioţi”, ”Go, go, go/ Dragnea la bulău”, ”PSD, ciuma roşie”.

Protestele au început în jurul orei 18.00, iar numărul forţelor de ordine mobilizate este impresionant.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with