Asculta acest articolAparent, între prognoze și previziuni nu sunt diferențe fundamentale.
Prognozele sunt bazate pe date științifice, la care au acces specialiștii și persoanele oficiale îndrituite să le primească.
Previziunile pornesc tot de la date științifice, dar primează experiențele profesionale și de viață ale celor care le emit. Pornind de la aceste succinte definiții, ne întrebăm dacă politicienii când ies în public prezintă prognoze sau previziuni.
De pildă premierul Orban, având acces la date, prognozează o scădere a creșterii economice de 1,9%, în timp ce reprezentanții opoziției previzionează o scădere a creșterii economice de peste 5%.
Comentatorii vieții politice, mass media în general, au prin natura lor o atitudine sceptică. La rândul lor, cetățenii sunt în marea lor majoritate sceptici. Fiecare individ în parte are propriile lui instrumente cu care își colorează viitorul în culori mai închise, mai sumbre, sau mai deschise, mai luminoase.
Conform ultimelor date statistice, la o mie de persoane care trăiesc de la un salariu la altul, de la un ajutor social la altul, sunt doar două persoane care au rezerve pentru un trai de lux. De aici rezultă că doi dintr-o mie de locuitori sunt optimiști, iar 998 sunt sceptici, neîncrezători. Dacă un bugetar cu un salariu bun este disponibilizat, el devine, cel puțin până își găsește o altă slujbă, unul dintre cei care trăiesc dintr-un ajutor de șomaj.
Intrate deja în lupta electorală, partidele se împart după criteriul putere/opoziție. Aflat la guvernare, PNL prezintă partea bună, luminoasă a prezentului, dar mai ales a viitorului. PSD și partidele de opoziție, Pro România și ALDE, văd totul în negru.
Pornind practic de la aceleași date prezentate de Oficiul Național de Statistică, de BNR, de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, de alte instituții, toate partidele ar trebui să ajungă la aceleași rezultate.
Nici într-o mie de ani puterea și opoziția, pornind de la aceleași date, nu vor ajunge la aceeași concluzie.
Prin urmare, nu putem avea încredere nici în prognoza unora, nici în a celorlalți. De fapt, nu putem avea încredere în judecata lor, în onestitatea lor.
Apropiindu-ne de data alegerilor locale, se poate ușor observa că primarii în exercițiu sunt optimiști, prezintă în culori luminoase nu numai realizările din ultimii patru ani, ci și pe cele ce vor fi realizate în următorul mandat de patru ani.
Prin natura lucrurilor, contracandidații lor, desigur sceptici, încearcă să transmită neîncrederea la cât mai mulți alegători.
“Prognoza” optimistă a primarilor în funcție se ciocnește cu “previziunea” sumbră a contracandidaților. Pe cine să creadă cetățeanul, alegătorul? Cum se poate convinge că unul are dreptate și celălalt nu are? Cel mai puternic argument este imaginea.
De exemplu, zilele trecute a avut loc un protest al cetățenilor dintr-o mică localitate, Amați. Drumul plin de gropi se vede. El se constituie într-un argument concret că nu știu ce instituție nu și-a făcut datoria.
Aici nu mai încap speculațiile, scuzele sunt inutile. La nivel național este imposibil să transmiți aceleași sentimente de frustrare, de nemulțumire, ca în cazul unor întâmplări locale. ~n schimb, aceste mici evenimente influențează opiniile celor care fac previziuni, comentatori politici, editorialiști, comunicatori ai partidelor, influenceri etc.
“Prognoza” în cazul drumului de la Amați este că se va face. “Previziunea” este că nu se va face prea curând.
Iată și un exemplu de impact național: data de 1 iulie, “prognozată” pentru prezentarea unor măsuri de relaxare, din cauza numărului de infectări în creștere s-a transformat în data la care guvernul s-a văzut obligat să “previzioneze” cele mai radicale măsuri de susținere a economiei.
Datorită pandemiei, dihotomia prognoză/previziune este un fenomen de o violență comparabilă cu ciocnirea civilizațiilor.
