Asculta acest articolDin lipsa evenimentelor reale se întâmplă ceva foarte ciudat în viața publică românească. Mass media, pe urmele politicienilor, exploatează câte o declarație ieșită din comun, făcând practic din nimic o știre, fie bătând monedă pe știri vechi, expirate. Exagerarea suplinește pe moment acțiunea politică responsabilă, însă odată cu apariția altei picanterii atenția opiniei publice se îndreaptă în altă parte. Evenimentele fără urmări, lipsite de consistență umplu întreg spațiul public.
Exemple se găsesc zi de zi. Vina o poartă partidele. Lipsite de o viziune, conduse de lideri pentru care lucrul cel mai important este să se mențină la putere, actualele partide parlamentare nu pot oferi programe cu adevărat serioase nici în domeniul economic, nici social. Singurele lor oferte sunt creșterile salariilor bugetarilor și scăderea impozitelor. În rest, nimic ce poate fi reținut.
Pe fondul acestei realități triste, a neputinței partidelor mari, proliferează partidele populiste. Mizând pe un naționalism cu iz economic, în fapt transformând acel “nu ne vindem țara” din 1990 în “Ne-am vândut țara”, PRU, probabil o extensie a PSD, explorează vâna naționalistă a românului. Oferta, pe urmele PP-DD, partid născut din vorbe la televizor, este darnică oferindu-le tuturor exact ce vor să asculte.
Extrăgându-și oamenii de la PSD, sau prin cooptarea unora de la fostul PRM, această formațiune politică își construiește imaginea pe figura lui Victor Ponta. Deocamdată își acoperă latura extremist-naționalistă anti-UDMR, dar după criza în care au intrat partidele de factură extremist-naționaliste după alegerile din 2004, când practic nu au mai atins pragul electoral, PRU are toate șansele să intre în parlament exact pe acest canal.
Este favorizat de conjunctura internațională, criza imigranților radicalizând Europa. Viktor Orban, propune înființarea unui oraș în zona Orientului, în care să fie adunați toți refugiații. Premierul Ungariei este aspru criticat, dar devine din ce în ce mai popular în Europa.
Austria se zbate să nu-și aleagă un președinte radical. Germania se trezește într-o altă realitate după primirea sutelor de mii de refugiați. România nu putea rămâne o insulă izolată. PRU apare de nicăieri, sau poate dintr-un laborator, și ocupă un spațiu lăsat liber.
Așa cum partidele mari nu s-au dovedit capabile să lupte împotriva PP-DD, nici acum nu au o soluție anti-PRU. Chiar dacă PSD nu ar avea nicio legătură cu acest partid, nu ar fi capabil să-i oprească ascensiunea.
Din această perspectivă, apariția USR poate fi socotită benefică, comparabilă cu apariția în anii ’90 a Alianței Civice. Și acum, ca și atunci, apare numele lui George Soros, ca exponent și susținător al societății civile, pe de o parte, iar pe de altă parte, fiind de origine maghiară, un pericol pentru integritatea României. După un sfert de secol, nimic nou. Mai mult, a reapărut și Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității.
Cele trei partide în formare, PRU, USR și Alianța Noastră, profită de lipsa de evenimente reale generate de partidele mari și își fac loc în preferințele alegătorilor.
Decât o știre că PSD se baricadează în sediu de teama trădătorilor, decât afirmația lui Daniel Barbu că meseria de politician este mai grea și mai riscantă decât aceea de militar în Afganistan, mai degrabă lumea este dispusă să asculte ce au de spus un Nicușor Dan sau un Bogdan Diaconu.
Sunt cei doi, fiecare în felul lui, fiecare reprezentând un curent politic major, profeții sau, să fim mai moderați, exponenții lumii noi?
