“Profesorul de franceză”, un mare succes de public al Teatrului de Nord

Scris de Vasile Andreica, 23 noiembrie 2013 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Andrei Stan şi Dorina Nemeş

Andrei Stan şi Dorina Nemeş

Piesa cu care secţia română a Teatrului de Nord a inaugurat Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor ca nou spaţiu de spectacole a reuşit să umple incinta şi a fost un mare succes. “Profesorul de franceză” e una din ultimele lucrări ale lui Tudor Muşatescu şi poate cea mai duioasă dintre toate.

În 1946, când a fost scris, acest text despre iubirile adolescentine şi zăpăcelile anilor de liceu va fi fost un minunat refugiu pentru autorul lui, dar şi pentru public, din calea unei istorii care îşi schimba vertiginos, şi nu în bine, cursul. Strălucitoare prin lejeritate şi umor, lansând câteva “muşatisme”, din care vom cita mai jos unul, piesa s-a dovedit de fiecare dată o idee inspirată pentru un teatru care doreşte să-şi apropie şi sporească publicul – iar aceasta este şi intenţia noii echipe de conducere a Teatrului de Nord.

Nişte fete cucuiete şi-un tip bine

Dan Balint şi elevele lui

Dan Balint şi elevele lui

Micile cozerii ale unor eleve din ultimul an dintr-un liceu de fete, cu vise şi amoruri fie inventate, fie teribil de deocamdată, sunt dinamitate de vestea sosirii unui nou profesor de franceză. Zvonurile spun că-i înalt, frumos, vorbeşte bine şi cu “r” apăsat, iar inimile fetelor iau foc, deşi – pompieristic şi, în fond, interesat – băieţii din anturaj încearcă să le convingă că realitatea ar fi de fapt cu totul alta. Dar noul prof, Dan Balint, chiar e un tip bine, iar ultima oră a ultimului an se lasă cu oftaturi de dor şi “răutăţi şi mici scandale”, cum e între geloşi şi geloase de când e lumea şi pământul. Până la urmă una din eleve, Tuţi, tocmai aia care făcea pe indiferenta şi se ascundea după un logodnic imaginar, diplomat la Paris sau Berlin sau nu se ştie unde (ba da, în căpşorul ei cu codiţe), câştigă dragostea profesorului însurat şi divorţat intempestiv, iar într-un final toţi îşi găsesc perechea, după mici încurcături, căci o piesă de teatru are intrigile drept combustibil care s-o ţină în mers pentru cele două ore şi ceva pentru care spectatorii au plătit bilet.

Andreea Mocan şi Anca Dogaru

Andreea Mocan şi Anca Dogaru

Subiectul chiar nu e mare scofală. Farmecul textului îl dau detaliile, replicile neaşteptate, poantele care par să-i vină autorului pe bandă rulantă, ca şi micile panseuri de o delicateţe minunată, plasate parcă în contrapunct cu zăpăcelile şi efemeridele sentimentale inerente anilor de liceu. Muşatescu, după ce a creionat un portret de inocenţă feminină cuceritoare în “Visul unei nopţi de iarnă”, face un portret colectiv savuros al liceenelor şi ne oferă o comedie uşoară, dar nu uşuratică.

Între spumoasele replici şi situaţii, un aforism de o nobilă frumuseţe e pus de autor în gura lui Dan Balint, evocat de fosta elevă şi viitoarea iubită, Tuţi: “O fată pură în viaţa unui om e ca un pahar cu apă curată după o noapte de petrecere. Spală inima!”

Cu braţele deschise spre public

Cam aşa s-ar rezuma realizarea acestui spectacol, care s-a născut aproape impromptu, în nici două săptămâni de repetiţii. Nu am văzut premiera, dar auzisem numai lucruri bune. Văzând a doua jucare, am descoperit un spectacol simpatic, condus cu antren de mâna expertă a lui Andrei Mihalache, fără pretenţii de mare artă, dar excelent ca divertisment, cu un decor flexibil şi economicos amenajat de Alexandru Radu, cu o ilustraţie muzicală bine gândită (deşi interludiile parcă-s oleacă prea lungi), care ţine publicul în priză şi îl trimite acasă satisfăcut. Nu lipsesc aluziile la realităţi curente (filmarea bătăii din clasă cu telefonul, de pildă).

Cristian Iorga şi Sergiu Tăbăcaru

Cristian Iorga şi Sergiu Tăbăcaru

Într-un asemenea spectacol actorii sunt încurajaţi să-şi deseneze apăsat personajele, iar felul în care fiecare şi-l compune variază, de la exagerări grosiere la apariţii aproape invizibile. Andrei Stan, la debut în rol principal, reuşeşte să dispară în personaj şi face un Balint extrem de prezentabil şi delicat, dar nu siropos. În contrapondere, Dorina Nemeş îngroaşă atât de mult partea comică a lui Tuţi, încât transformarea în tânără îndrăgostită şi romantică devine prea puţin credibilă şi finalul e abrupt din această cauză. Aceeaşi antiteză, probabil dorită de regizor, e vizibilă în cuplul de colege Carmen-Dora: Alexandra Odoroagă joacă cu oarecare discreţie, iar Alina Negrău apasă puternic pe accentul moldovenesc şi exagerează mimica. Mai sudat şi credibil apare cuplul masculin Anibal-Heruvim, în care Cristian Iorga şi Sergiu Tăbăcaru dau echilibru spectacolului, cu foarte mici momente de stridenţă.

Rora Demeter

Rora Demeter

Compoziţii 100% caricaturale fac Radu Botar (care smulge râsete isterice din sală), Tibor Szekely, Cosmin Domnişan şi Anca Dogaru. Ceva mai nuanţat e jocul Andreei Mocan, în timp ce Gabriela Dorgai, Raluca Mara şi Bianca Lidia Cuteanu au prea mică pondere în ansamblu. O menţiune specială pentru Rora Demeter, care îşi compune expert şi grijuliu apariţiile de tartor în rolul dirigintei.

Ceea ce contează e mulţumirea publicului, iar aceasta este asigurată din plin. Bine ar fi ca oamenii să redescopere bucuria de a veni la Teatru!

Abonează-te acum Online!
  1. Vasile Andreica a spus: 23 noiembrie 2013, ora 20:22

    Chacun a son gout, mon cher :) Ce sinonim ai propune?

  2. neuronu' plictisit a spus: 23 noiembrie 2013, ora 18:48

    Folositi cuvinte sclifosite, ”frantuzite ” , ca …deh… e ”Profesorul de franceza ” ! Chiar nu puteati folosi , domnule Andreica , alt cuvant in locul ” cozeriilor ” ?

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.