Produsele de panificaţie şi mâncărurile pregătite acasă, cel mai mare risc de risipă în gospodării

Asculta acest articol

Produsele de panificaţie şi mâncărurile pregătite acasă sunt produsele cu cel mai mare risc de risipă în gospodăriile românilor, deşi tendinţa de risipire s-a diminuat semnificativ în ultimii ani (2020 faţă de 2016) cu 63,8%, respectiv 61,11%, relevă un studiu realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă care evaluează percepţia populaţiei privind risipa alimentară în România.
“Categoria de alimente pe care românii declară că o aruncă cel mai frecvent este cea a alimentelor gătite (36%), iar la mare distanţă, pâinea şi produsele de panificaţie (17%). Urmează, cumulat, alimentele conservate sau cele prelucrate care se pot consuma direct, dar aceste procente ating abia 14% (5% lactate, 5% produse de băcănie şi conserve expirate şi 4% mezeluri). Legumele şi fructele se aruncă cel mai puţin, 6%, respectiv 4%”, susţine Cornel Bertea Hanganu, consilier în Departamentul pentru Dezvolare Durabilă (DDD). Procentajul de răspunsuri non-valide este relativ mare (23%), ceea ce ar corespunde cu procentajul de 26% al celor care declară că nu aruncă alimente.
Acesta susţine că românii au o percepţie şi un comportament corect în sensul evitării aruncării alimentelor ceea ce înseamnă că “mesajul transmis an de an ajunge unde trebuie”, dar acesta trebuie adaptat modelului comportamental conservator tradiţional din familia românească.
“Este foarte important că suntem într-o societate în care nivelul de cumpărare este încă relativ scăzut, iar unele produse, pentru a putea satisface nevoile zilnice ale cetăţenilor au preţuri scăzute, dar în acelaşi timp au şi o calitate îndoielnică. (…) În ultimii ani, însă, oamenii au început s[ fie tot mai atenţi la ceea ce consumă”, spune consilierul.
Faţă de statisticile momentului în ţările bogate, modelul românesc este conservator, iar o explicaţie ar fi nivelul general al veniturilor, mai scăzut în România, care face ca alimentele să fie proporţional mai scumpe, la noi în ţară, dar şi un model cultural care atribuie hranei o valoare simbolică.