Image 1
Image 2

Procurorul general îi răspunde ministrului Justiției

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Justiţiei a precizat miercuri că refuzul procurorului general, Augustin Lazăr, de a pune la dispoziţia Comisiei parlamentare de anchetă o copie a dosarului privind organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009 “nu este în acord cu principiul cooperării loiale dintre instituţii” și a sesizat Inspecţia Judiciară.

 

În replică, Augustin Lazăr îl pune la punct pe ministrul Justiției printr-un comunicat postat pe site-ul instituției pe care o conduce, informează știripesurse.

 

”Având în vedere solicitările mass-media de a se comunica un punct de vedere referitor la declarațiile făcute în cursul zilei de astăzi, 16 august 2017, de către domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), a avut în cursul zilei de astăzi, 16 august 2017, o discuție telefonică cu domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției. În cadrul discuției, procurorul general i-a comunicat ministrului Justiției punctul de vedere al PÎCCJ referitor la solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 de a transmite copii după actele de urmărire penală efectuate într-un dosar soluționat de către Secția de urmărire penală și criminalistică. În acest sens, domnul Augustin Lazăr a reiterat opinia exprimată de către PÎCCJ și transmisă Comisiei în data de 14 iulie 2017, potrivit căreia nu se poate da curs solicitării, întrucât nu există dispoziții legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituție extrajudiciară.

 

Menționăm, totodată, faptul că hotărârea de a nu da curs solicitării Comisiei este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros și etapizat, având la bază studiile realizate la nivelul PÎCCJ și nicidecum o decizie arbitrară.

 

Cu referire la solicitarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a fost justificată, între altele, de caracterul fără precedent al solicitării Comisiei, cu posibil impact și consecințe asupra întregului sistem judiciar. Se ridică astfel o chestiune de drept care interesează nu doar Ministerul Public, ci sistemul judiciar în ansamblu, anume problema condițiilor în care un dosar judiciar poate fi pus la dispoziția altor autorități sau instituții, în afara celor cu atribuții privind soluționarea ori verificarea lui. Astfel, problema cu care se confruntă în acest moment PÎCCJ poate interesa, pe viitor, și alte parchete, dar, în egală măsură, și instanțele. De aceea, rezolvarea ei trebuie să fie unitară, atât în privința dosarelor de urmărire penală și a lucrărilor aflate la parchete, cât și în privința dosarelor aflate la instanțe, atât în privința dosarelor în curs de soluționare, cât și în privința dosarelor soluționate și indiferent de modul în care au fost soluționate. Ori, având în vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, necesitatea pronunțării acestei instituții într-o asemenea chestiune apare ca un demers firesc. De altfel, așa cum a declarat public președintele Consiliului Superior al Magistraturii, răspunsul transmis PÎCCJ a fost unul administrativ, fiind de așteptat ca Plenul Consiliului să se pronunțe într-o proximă ședință.”, se arată în comunicat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS CONDITII DE MUNCA

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a coborât în adâncurile minei ”Vulcan”

Într-o mișcare neașteptat de îndrăzneață, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu a coborât în adâncurile minei ”Vulcan” pentru a avea o discuție directă cu muncitorii în legătură cu noua lege a pensiilor și condițiile de muncă speciale din minerit.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now