Image 1
Image 2

Printre sondaje și dosare penale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Dacă nu reușesc să se bată în programe, prezidențiabilii încearcă să se bată în sondaje. Ca în nicio altă campanie electorală, de data aceasta sondajele au jucat un rol minor. Încă de la început s-a detașat Victor Ponta. Este urmat la o distanță apreciabilă de Klaus Iohannis, care la la rândul său este la o distanță apreciabilă față de următorul candidat. Plutonul trei este foarte strâns. Călin Popescu Tăriceanu și Elena Udrea își dispută întâietatea, urmați îndeaproape de Monica Macovei. Unele sondaje îl plasează și pe Teodor Meleșcanu aproape de ei, în vreme ce altele abia îl creditează cu 1-2%. Un scor sub cel al UDMR are și Kelemen Hunor, însă electoratul maghiar se mobilizează în ultima săptămână. Grupul Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Wiliam Brânză se situează sub marja de eroare.
De fapt ceea ce interesează în mod real este scorul lui Klaus Iohannis. Se apropie sau se distanțează de Victor Ponta? Urcă spre procentele candidatului PSD sau candidatul PSD coboară spre procentele lui Iohannis? Pentru Victor Ponta important este să obțină unu-două procente peste 40% pentru ca în turul doi să poată aduna voturi care să-l ducă peste 50%.  Dar și această socoteală este contrazisă de datele din sondaje. Cu excepția celui comandat de PNL, toate sondajele îl dau câștigător pe Victor Ponta la o distanță apreciabilă de Iohannis, de la scorul de 53 la 47% până la scorul de 57 la 43%. Să fie posibil așa ceva? Electoratul de dreapta este considerat mai mare decât cel de stânga, în ciuda faptului că partidele de dreapta sunt mai slabe, din cauza divizării.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu candida Călin Popescu Tăriceanu? Voturile adunate de el sunt destinate în turul doi candidatului Victor Ponta. În schimb voturile Elenei Udrea și ale Monicăi Macovei vor merge către candidatul ACL. Este adevărat că Traian Băsescu s-a jurat că nu-l va vota pe Iohannis, dar câte jurăminte nu a încălcat președintele? Este important ca fiecare candidat fără șanse să adune cât mai multe voturi pentru a le putea transmite mai departe unuia dintre cei doi finaliști. Pe de altă parte, rezultatele obținute vor oferi un material necesar pentru realizarea unui clasament al adevărului în vederea alegerilor locale și parlamentare din anul 2016.
Alegerile prezidențiale nu pot fi rupte din contextul general al politicii naționale. Președintele ales trebuie să fie echidistant, însă el rămâne strâns legat de partidul din care a făcut parte. I se cere prea mult să fie apolitic, Constituția noastră fiind în acest sens de-a dreptul naivă. Niciun președinte nu rămâne în afara jocurilor politice, la fel cum nu renunță la politică nici cei care pierd alegerile. Fiecare își rezervă un rol. Pentru Klaus Iohannis poziția de lider al opoziției, în caz că va pierde, pare ușor nepotrivită. Omului nu-i place să se certe, nu este prea vorbăreț și mai ales nu locuiește în Capitală. Pentru noul PNL acest lucru este un handicap. Candidatul ACL nu a scăpat nici de dosarul de incompatibilitate. S-a mai ivit o problemă și pentru Elena Udrea, fostul său soț fiind acuzat că a luat 9 milioane mită în dosarul Microsoft. Iată de unde avea bani doamna Udrea pentru pantofi și genți de firmă. Candidata PMP chiar dacă a divorțat, nu mai poate face figură de femeie candidă din moment ce domnul Cocoș este urmărit penal, împreună cu primarul Pinalti, omul care a făcut-o parlamentar. Prin cumetrii și relații personale, Elena Udrea îngroașă rândurile politicienilor penali. Mai poate zice ceva președintele Băsescu despre ceilalți candidați?

Riscurile asumării răspunderii

Decizia de asumarea răspunderii guvernului în parlament este un gest suprem pe care îl face un prim ministru pentru adoptarea unei legi. Dacă nu se întruneşte majoritatea simplă guvernul cade.

Sigla Informatia Zilei

Generalii şi politica

Asculta acest articol La fel cum pandemia de Covid a adus nume noi pe scena publică, din domeniul medical, la

Campania electorală, faza pe denunțurile penale

Pentru că politicienii se află în campanie electorală când toate energiile sunt canalizate pentru distrugerea adversarului, îmi permit să preiau întrebarea lui Umberto Eco “Cum ne construim dușmanul?”