Image 1
Image 2

“Prinţesa de cartier”, teatru total în cel mai bun stil rusesc

Raluca Mara și Ciprian Vultur
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Raluca Mara şi Ciprian Vultur
Raluca Mara şi Ciprian Vultur

O nouă producţie dintre cele schiţate în vară în atelierul condus de Oleg Loevski cu actorii Teatrului de Nord s-a transformat într-un spectacol pe deplin viabil, având premiera duminica trecută. ”Prinţesa de cartier” a combinat impecabil mijloacele teatrului modern cu marea tradiţie literară şi scenică a Rusiei şi ne-a oferit o seară pe care greu o vom putea uita.

Textul scris de Andrei Ivanov în 2017 şi tradus cu un infailibil simţ al nuanţelor limbii contemporane de Raluca Rădulescu a fost pus în scenă de tânărul regizor Nikita Betehtin, ajutat de traducătoare la repetiţii pentru o bună comunicare cu actorii. A rezultat un spectacol intens, uneori apăsător, alteori burlesc, un distilat tare, ca băuturile atât de dragi ruşilor.

False inocenţe zdrobite

Tema inocenţei terfelite este veche în literatura rusă, iar povestea lui Serghei şi Tania pare să descindă direct din Dostoievski şi Cehov. El profesor de filosofie lefter şi sătul de viaţa lui cenuşie, ea o fată ”de cartier” conştientă de farmecele ei şi sătulă de viaţa ei cenuşie. La el e o mamă părăsită, la ea un tată paralizat. Ajung împreună într-un mod aproape faustic, în rolul lui Mefisto fiind Slavik, un amic dubios de-al lui Serghei, care pariază un MacBook pe virginitatea fetei. Cuplul îşi dezvăluie repede slăbiciunile şi secretele murdare, iar profesorul abia aşteaptă să scape de fata devenită vampă posesivă. Îl va salva Kostea, o figură întunecată, puşcăriaşul care devine un braţ al justiţiei divine.

La final totul se luminează, scena se curăţă şi eroul îşi rosteşte epilogul la telefon din însorita Maltă. Întunericul din interior rămâne imun la orice peisaj solar.

Negru de fumuri

Scenograful Cristian Gătina a amenajat spaţiul Sălii Studio ca un fel de ring negru, cu spectatorii înconjurându-l şi cu spaţiu lateral suficient pentru intervenţii variate din afară. Acţiunea se petrece aproape tot timpul în întunericul luminat când şi când, foarte variat, de reflectoare. Tensiunea acestui ”film noir” e ruptă uneori de inserţii muzicale cântate chiar de protagonişti, un alt loc comun al teatrului contemporan. Dar povestea, cum spuneam, e cumva atemporală.

Tibor Szekely, Cristian But, Andrei Stan
Tibor Szekely, Cristian But, Andrei Stan

Regia lui Betehtin se centrează pe actori, îi stimulează, îi provoacă. Intensităţile sunt mari uneori, dar să ne amintim că în Rusia pasiunile se trăiesc din toată inima (de câte ori citim în romanele ruse că personajele strigă în discuţii?). Unele scene solicită şi simţul olfactiv (miroase puternic a peşte când situaţia începe să pută). Raluca Mara e interpreta ideală pentru a pune în valoare cocteilul ameţitor de sennzualitate, cupiditate şi fragilitate care este Tania, iar Andrei Stan conduce personajul său spre limita dezintegrării morale cu o linie sigură de joc. Memorabil este Tibor Szekely în rolul parşiv al lui Slavik, extrem de convingător într-un portret al bulimiei depresiv-agresive, al unui cinism slav răvăşitor. Roluri de compoziţie foarte bune izbutesc Sorin Oros (tatăl Taniei), Dana Moisuc (mama lui Serghei), Alexandra Odoroagă (colega Taniei) şi Cristian But (”valetul” lui Slavik). Iar Ciprian Vultur este impresionant în personajul aspru al lui Kostea, lup singuratic care aduce moartea.

Un spectacol superb. Sperăm să aibă viaţă lungă în programul Teatrului sătmărean.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with