Principala preocupare a românilor este inflaţia

Scris de Cristina Bursuc, 23 iunie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Românii sunt preocupaţi în primul rând de inflaţie în această perioadă şi consideră că, în ultimele opt luni, calitatea vieţii lor a scăzut, arată un studiu efectuat de AHA Moments împreună cu Rethink Romania.

După noi valuri de scumpiri şi izbucnirea războiului din Ucraina, percepţiile, dar şi comportamentele românilor s-au schimbat semnificativ. Un nou studiu efectuat de AHA Moments împreună cu Rethink Romania arată că ultimele 8 luni (septembrie 2021-aprilie 2022) au influenţat substanţial atitudinea pe care românii o au faţă de ţara lor.

Astfel, principala preocupare a românilor în această perioadă este legată de inflaţie, deoarece aceştia se îngrijorează cel mai mult de cheltuielile lor zilnice. Ei adoptă un comportament precaut pentru a trece peste această perioadă, alegând să consume mai puţin, căutând promoţii sau preferând mărci mai ieftine – de la bunuri până la carburant sau utilităţi.

Totodată, românii consideră că în ultimele 8 luni calitatea vieţii lor a scăzut, cei mai afectaţi fiind cei de peste 55 de ani, precum şi cei cu venituri medii sau scăzute.

Preocupările legate de inflaţie se manifestă totuşi într-o măsură mai mică în cazul populaţiei cu venituri ridicate, publicul Pareto (top 20% dintre români din punct de vedere al veniturilor, cei care generează 43% dintre veniturile anuale).

Pe lista grijilor apare şi războiul, dar aceasta se află în plan secundar în acest moment, deoarece oamenii s-au familiarizat între timp cu ideea şi nu o consideră a fi o ameninţare directă la adresa României. De asemenea, a scăzut şi îngrijorarea faţă de COVID-19, cel mai probabil datorită expunerii mai mici în media, a încetării restricţiilor, dar şi pentru că oamenii s-au obişnuit cu viaţa post-pandemie şi cu efectele aduse de acest val.

„La un scor NPS de -32, am putea spune cert că, dacă România ar fi un furnizor de servicii, atunci experienţa utilizatorilor ar fi descrisă drept una nesatisfăcătoare”, spun autorii studiului.

„Din septembrie 2021 şi până în aprilie 2022, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Şi asta nu ne surprinde, ştiind cât de învolburat a fost startul acestui an. Principalele griji ale românilor sunt legate de inflaţie, iar aceştia au în plan chibzuinţa ca soluţie – reduc consumul, caută promoţii sau brand-uri mai ieftine. Spre deosebire de război, care nu afectează direct România sau pandemia, care e percepută ca fiind practic încheiată, inflaţia este o realitate imediată, pe care românii o resimt zi de zi în preţurile la bunuri de consum, combustibil sau energie”, a declarat Mihai Bârsan, membru Rethink Romania.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517