Asculta acest articolGuvernul a stabilit data alegerilor și perioada campaniei electorale. În 5 iunie alegătorii se vor prezenta la vot, iar din 6 mai partidele au dreptul să-și folosească însemnele în ziare, pe afișe, la televiziuni etc. Este de la sine înțeles că în mai puțin de o lună niciun partid nu-și poate prezenta candidații astfel încât să fie cunoscuți de cei care doresc să se prezinte la vot.
Așa se face că, fără sigle, campania a început demult.
Fiecare partid și-a ales o strategie. Unele formațiuni au înțeles că ieșind în fața alegătorilor mai devreme au o șansă în plus să se discute despre candidații lor. Timpul este o componentă majoră a strategiilor electorale. Întârzierea anunțurilor oficiale este luată de alegători ca un act de aroganță. Un exemplu în acest sens a fost candidatura lui Victor Ponta. Foarte sigur pe el, premierul de atunci s-a lăsat rugat, a așteptat să fie somat de PSD pentru ca într-un final să-și anunțe candidatura. La distanță de aproape doi ani, candidatul PSD pentru București, Gabriela Vrânceanu Firea, pare să adopte altă strategie. La fel a procedat și PNL, cu Cristian Bușoi. Exemplul lor este urmat în multe județe. Primari foarte buni, cum este cel de la Oradea și cel din Baia Mare, și-au lansat deja candidaturile.
Felul în care te prezinți în fața cetățenilor este un semn de respect față de ei. Nici prea mult festivism nu este indicat, însă nici totala ingnorare nu este de natură să ajute candidații. Conferințele de presă, cu cât mai oneste cu atât mai eficiente, par să fie formele cele mai potrivite pentru anunțuri atât de importante. La urma urmei, oamenilor li se propune să voteze nu doar niște nume, ci să-și voteze chiar viitorul lor. Un minut mai devreme decât adversarul înseamnă un pas mai aproape de alegători.
Populația s-a lămurit de-a lungul timpului cât de important este omul pe care-l aleg să le gospodărească localitatea. S-a văzut că, în realitate, primarul sfințește locul. Localități apropiate, cu potențial asemănător, cu aceleași bugete, se dezvoltă diferit. O localitate este curată, ordonată, oferă mai multe locuri de muncă, iar alta este dezordonată, murdară, fără potențial economic. Primarul și nimeni altcineva este cel care are meritul de a fi realizat aceste lucruri, sau, dimpotrivă, este vinovat că localitatea respectivă a rămas în urmă.
Vorbind despre candidații de primari, este de datoria partidelor să-și aleagă oamenii potriviți. Nu întotdeauna se întâmplă acest lucru. Un partid este rezultatul unor lupte interne pentru stabilirea unor ierarhii. Cine ajunge în vârf are șansa de a fi desemnat pentru ocuparea unor funcții. Se spune că fiecare popor își merită conducătorii. Nu este deloc așa. Partidele propun anumite persoane și alegătorii nu au altă cale decât să-i aleagă pe cei propuși. Este ca și cum ai încerca să câștigi la loz în plic, fără să știi că organizatorii nu au tipărit niciun loz câștigător.
Se întâmplă foarte des ca din 10-15 candidați propuși de partide niciunul să nu fie bun. Și totuși cineva trebuie să fie ales. Și oamenii, gândindu-se la viitorul lor și al copiilor lor, se duc la urne și votează ceea ce le-au oferit partidele. Apoi, văzând ce au ales, sunt dezamăgiți. Așa se explică de ce încrederea în partide este la un nivel foarte mic.
