Image 1
Image 2

Primarii şi preşedinţii de Consilii judeţene scapă de dosarele de incompatibilitate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Horia Georgescu: ANI nu a fost consultată
Horia Georgescu: ANI nu a fost consultată

Printr-un proiect de lege votat marţi, deputaţii au pus la adăpost primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene de dosarele de incompatibilitate în care riscau să fie condamnaţi definitiv pentru conflict de interese.

După promulgarea legii, sute de dosare aflate deja pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi, practic, la un pas de decizii finale favorabile aleşilor locali, chiar dacă Agenţia Naţională de Integritate a câştigat până acum procesele, scrie Gândul.

Majoritatea parlamentară, cu voturile PSD, UNPR, PC, PPDD şi UDMR, a luat astfel decizia pentru care aleşii locali au forţat în repetate rânduri în ultimii doi ani mâna Guvernului, avându-l drept aliat principal în Executiv pe vicepremierul Liviu Dragnea. PDL a votat împotriva proiectului, liberalii s-au abțiunut.

 

Contactat de Gândul, preşedintele ANI, Horia Georgescu a declarat că în momentul promulgării legea va produce două efecte importante: dosarele aflate pe rolul instanţelor vor primi cel mai probabil decizii favorabile, iar verificările actuale ale ANI în cazul aleşilor locali care sunt şi membri ai AGA în regii autonome locale vor fi blocate.

Proiectul votat astăzi vizează modificarea şi completarea legii nr 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice şi a fost respins de Senat în noiembrie 2013. Prin acest proiect, şefii din teritoriu vor evita situaţiile de incompatibilitate şi problemele cu ANI.  Astfel, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene devin “reprezentantanţii de drept ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi să îşi poate delega această calitate prin dispoziţie”.
În prezent, ANI susţine că primarii şi şefii de Consilii Judeţene NU au dreptul să fie reprezentanţii comunităţilor pe care le conduc în aceste adunări generale, care au ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

 

Legea nu este retroactivă

La dezbateri, liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheoghe, a arătat că prin această propunere legislativă se încearcă să fie scăpaţi primarii incompatibili, dar acest lucru nu se poate întâmpla, pentru că legea nu se aplică retroactiv. El a mai spus că, în acest caz, se încearcă obţinerea unei clemenţe din partea judecătorilor în privinţa incompatibililor, având în vedere că se adoptă acest proiect.

Deputatul PDL Tinel Ghoerghe a arătat că au fost discuţii încă din toamnă pe această temă. “Au fost discuţii încă de astă toamnă că vor să-i compatibilizeze pe cei găsiţi de ANI incompatibili pe tema modului de reprezentare în consiliul de administraţie al acelor societăţi utilitare înfiinţate de primării şi de consilii judeţene şi acum au modificat legea în sensul dorit de primari şi de preşedinţii CJ. După părerea mea, nu le-au făcut un bine, pentru că atacă o lege şi dau satisfacţie baronilor locali găsiţi incompatibili de ANI pe o lege din 2001”, a mai spus Tinel Gheorghe.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with