Image 1
Image 2

Primarii renunță la majorările salariale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cineva își punea întrebarea cum se simt primarii văzând că din toată țara numai lor li s-au majorat salariile în plină criză. Unul dintre ei, cel ales cu cele mai multe voturi, a și declarat că nu primește majorarea. Este vorba despre Nicușor Dan. Probabil vor mai ieși la rampă și alți edili, fie pentru că îi mustră conștiința, fie din motive electorale.

Să ne imaginăm că primarii ar dori să renunțe in corpore la majorarea adoptată de deputați.
Toate ziarele ar titra mare, pe prima pagină: Primarii renunță la majorările salariale! Un fake news nesimțit. Și dacă și-ar dori sincer acest lucru primarii nu pot lua această hotărâre. Pentru că salariile întregului personal din primării se raportează la salariul lui.

În timpul regimului libertin al lui Liviu Dragnea, fiecare primar și-a putut stabili nivelul salariului, în funcție de venituri. Ca principiu putea fi acceptabil. În practică, salariile ar trebui stabilite printr-o lege unitară. Asta lipsește. N-am putea spune că nu în mod deliberat. În haos se pot face tot felul de șmecherii. Și s-au făcut cu nemiluita. Astfel s-a ajuns la anomalii. Un director de la nu știu ce agenție are un salariu și de zece ori mai mare decât șeful statului. Directorii din regiile de stat au venituri de nababi. Statul a scăpat hățurile.

De fapt, cine este acum Statul? Un grup eterogen, aproape invizibil, de funcționari din sistemul public. Primarii, cei mai mulți, sunt simple marionete, care semnează ce li se dă la semnat. Cei mai abili, mai experimentați, le pasează responsabilitatea semnăturii unui viceprimar, unui vicepreședinte de consiliu județean, parte din aceștia niște ageamii în materie de administrație, de legislație. Numai astfel s-a ajuns ca DNA să trimită în judecată 15 000 de persoane. O armată mai mare decât putea aduna :tefan cel Mare în lupta cu turcii care pretindeau un tribut. Adică un fel de TVA. Acum statul are metode mai abile decât zeciuiala feudală ajungând să scoată 48% dintr-un salariu. La care se adaugă alte taxe și impozite plătite de cei care produc plus valoare.

Din aceste taxe și impozite scoase din economia reală deputații au majorat salariile primarilor. Fără îndoială ar fi fost mult mai urgentă o majorare a pensiilor mici. Nu și ale pensiilor peste o anumită limită, ale așa-ziselor pensii speciale, nesimțite.

Faptul că în varianta Senatului era inclusă și majorarea indemnizațiilor parlamentarilor cu 25% arată clar că parlamentarii actuali sunt lipsiți nu doar de simțul echilibrului social, ci și de bunul simț. De altfel, politica nesimțită este una din trăsăturile dominante ale zilelor noastre. Nimic nu se compară, nici măcar pielea de zimbru, cu obrazul gros al unor politicieni. Poate că nu sunt majoritari, însă ei ies în față. S-a ajuns la un grad de imoralitate politică încât cine strigă mai tare are dreptate. Acum mulți ani unul dintre tinerii politicieni promițători, Dinu Patriciu, spunea că etica nu are ce căuta în politică. Mai târziu același tânăr promițător avea să demonstreze că etica nu avea ce căuta nici în afaceri. Personal, a suportat consecințele, dar câți politicieni actuali care gândesc la fel nu suportă azi nicio consecință de ordin juridic.

Cercul vicios în care se mișcă întreaga clasă politică se tot îngustează. Deciziile majore se iau de un grup tot mai restrâns. Fără să pară deloc autoritari, în realitate Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, împreună cu o mână de oameni de încredere, pur și simplu dictează măsurile ce urmează a se lua.

În același timp, ceea ce face Centrul la nivel național, fac primarii și președinții de consilii județene la nivel local. Democrația reprezentativă este o poveste frumoasă de adormit populația. Situația internațională, crizele multiple, favorizează genul de guvernare pseudo-democratică ridicată la rangul de politică de stat, atât la nivel național cât și local.

Dacă doamne ferește, primarii și președinții de consilii județene vor renunța la majorarea salariilor urmând exemplul lui Nicușor Dan, tot ce am scris mai sus nu va avea nicio legătură cu realitatea.

Peste două zile Informația Zilei împlinește 30 de ani

În urmă cu 30 de ani, în preajma şi chiar în ziua de Sfânta Maria, pregăteam primul număr al ziarului Informaţia Zilei. Cele două calculatoare Apple Macintosh, primele folosite de presa din România de “Informaţia Zilei” din Satu Mare şi de “România Liberă” din Bucureşti sunt deja obiecte de muzeu. Aşa cum sunt şi personalităţile publice de acum 30 de ani, uitate de mult.