Image 1
Image 2

Prim-ministrul Landului Bavaria: România a avut mari progrese în combaterea corupţiei şi instituirea de reforme

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul României, Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe prim-ministrul Landului Bavaria, Markus Söder.

 ”Vizita de astăzi subliniază, încă o dată, relaţiile excelente dintre România şi Germania, dintre România şi Landul Bavaria. Am discutat aspectele legate de cooperarea economică între România şi Bavaria. În primele 11 luni, au existat schimburi comerciale bilaterale de aproximativ 7 miliarde de euro şi, în cadrul discuţiilor bilaterale, am considerat necesar să identificăm, aşa cum am menţionat, noi domenii prin care să putem să ridicăm la alt nivel acest nivel de cooperare.” a spus premierul Nicolae Ciucă.  

Un aspect foarte important pe care l-au discutat cei doi premieri a fost cel legat de aderarea României la Spaţiul Schengen.

”Domnul prim-ministru a oferit întreg suportul dumnealui, dar şi al guvernului din Bavaria, astfel încât acest obiectiv al ţării noastre să se încheie cât mai curând posibil,” a mai spus Nicolae Ciucă.

La rîndul său, premierul Landului, Bavaria, Markus Söder a declarat că, ”vizita de astăzi este o formă de apreciere pe care o arătăm României şi poporului român, pe de o parte, dar, desigur, pornim şi de la vechi relaţii pe care dorim să le aprofundăm”.

”Apreciem foarte mult evoluţia României în ultimii ani. (…) În ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi instituirea de reforme, România a avut mari progrese şi merită să fie sprijinită în continuare. (…) Noi susţinem România pe drumul său către aderarea la Spaţiul Schengen.”, a spus prim-ministrul Landului Bavaria potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with